VIDEO ”Uriașul” care va străpunge Carpații a ajuns în România: Încep lucrări complexe pe cea mai grea autostradă a țării

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-01-2026 07:00

Actualizat: 13-01-2026 07:11

Article thumbnail

Sursă foto: Captura Video

„Uriașul” care va străpunge munții a ajuns în România, anunță directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Tunnel Boring Machine va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1), cea mai complicată autostradă din România, care la final va traversa munții Carpați și va lega sudul țăriii de Transilvania.

TBM-ul va străpunge Carpații

Acesta tocmai a primit confirmarea din Portul Constanța: elementele TBM-ului (Tunnel Boring Machine) care va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1) au fost descărcate.

"Uriașul" care va străpunge munții a ajuns în România!

Tocmai am primit confirmarea din Portul Constanța: elementele TBM-ului (Tunnel Boring Machine) care va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești (#A1) au fost descărcate!

Este un moment de referință tehnologică pentru infrastructura noastră.

Vorbim despre un utilaj colosal

- 3.300 de tone greutate totală.

- 100 de metri lungime (cât un teren de fotbal).

97 de camioane (majoritatea agabaritice) îl vor transporta pe bucăți spre șantier.

Cele peste 120 de componente pleacă spre Călărași pentru preasamblare, iar apoi vor ajunge pe șantierul Secțiunii 3 (Cornetu-Tigveni).

Acolo, acest utilaj va începe misiunea sa principală: să sape cei 1,7 km ai Tunelului Poiana, direct prin inima muntelui.

Este o operațiune logistică importantă, deoarece acest TBM este cheia care va deschide calea prin Carpați.

Pe lângă tunel, pe această secțiune montană de 37,4 km vom ridica nu mai puțin de 53 de viaducte și poduri.

Constructorii (WeBuild - Tancrad) au toate resursele necesare.

Așteptarea mea este una singură: ritm susținut și precizie.”, arată Cristian Pistol.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri