Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat miercuri că Ucraina ar pregăti acțiuni menite să perturbe sistemul energetic al Ungariei și a anunțat desfășurarea armatei pentru protejarea infrastructurii energetice critice, relatează Mediafax.
Ce acuză premierul maghiar
Declarațiile făcute de premierul maghiar vin pe fondul conflictului cu Kievul, cauzat de oprirea tranzitului de petrol prin conducta Drujba.
Orban a afirmat că oprirea livrărilor nu are motive tehnice, ci politice, și a susținut că informațiile serviciilor de informații indică riscul unor noi perturbări ale sistemului energetic ungar.
„Văd că Ucraina pregătește noi acțiuni pentru a perturba funcționarea sistemului energetic al Ungariei. Prin urmare, am ordonat consolidarea protecției infrastructurii energetice critice. Aceasta înseamnă că vom desfășura soldați și echipamente necesare pentru a respinge atacurile din apropierea instalațiilor energetice cheie.”, a declarat premierul, citat de Reuters.
Context
Pe lângă Ungaria, și Slovacia este afectată de oprirea tranzitului de petrol prin conducta Drujba. Autoritățile ucrainene susțin că întreruperea a fost cauzată de un atac cu drone rusești, la finalul lunii ianuarie, însă atât Budapesta, cât și Bratislava, consideră că blocajul este menținut printr-o decizie politică a președintelui Zelenski.
Slovacia a oprit luni livrările de curent electric către Ucraina, ca răspuns pentru oprirea tranzitului de țiței, iar Ungaria a menținut luni veto-ul asupra unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei și asupra unui împrumut major destinat Ucrainei.






























Comentează