VIDEO Primul premier homosexual din istoria Olandei susține cu toată forța Ucraina: „La treabă!” / Manifest politic de 79 de pagini

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 30-01-2026 23:21

Article thumbnail

Sursă foto: ANP / ddp USA / Profimedia

Noul Guvern olandez anunţă vineri că susţine total Ucraina şi se angajează să respecte angajamentele financiare faţă de NATO, la prezentarea programului politic, la trei luni de la alegeri, relatează AFP, conform News.ro.

  • Rob Jetten, un politican charismatic în vârstă de 38 de ani, din Partidul D66 (centru), este pe cale să devină cel mai târnăr premier din Olanda şi primul prim-ministru în mod deschis homosexual. El a obţinut o victorie-surpriză în alegerile legislative din octombrie, recuperând o diferenţă considerabilă în sondaje în campanie şi detronând cu un scor strâns Partidul Libertăţii (PVV, extremă dreapta) al lui Geert Wilders.

Manifestul de 79 de pagini

Acest program - un manifest de 79 de pagini - este rodul unui acord negociat cu greu între trei formaţiuni politice, sub conducerea lui Rob Jetten (centru), care este pe cale să devină premier.

”Lupta din Ucraina priveşte securitatea întregii Europe”, scrie în document, intitulat ”La treabă!”. ”Ne vom continua susţinerea financiară şi militară plurianuală şi vom continua să pledăm în favoarea folosirii activelor ruseşti blocate”, se arată în manifest.

Noua colaiţie s-a angajat să transpună în lege obiectivul cheltuielilor minime cu apărarea în NATO - stabilit la 3,5% din PIB.

Din cauza fragmentării peisajului politic olandez, niciun partid nu deţine suficiente mandate în Parlament (de 150 de membri) pentru a guverna singur, ceea ce conduce de obicei la negocieri îndelungate în vederea formării unei coaliţii.

D66 al lui Jetten s-a aliat cu Partidul Apelul Creştin Democrat (CDA, centru-dreapta) şi Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD, liberal).

Acest lucru înseamnă că Guvernul său va avea nevoie de susţinerea altor partide pentru a trece legi în Parlament.

”Azi stabilim o nouă direcţie a ţării noastre”, a declarat Rob Jetten, zâmbind, în faţa presei.

"Taxa pe libertate" pentru a finanţa cheltuielile de apărare

Trasăm un nou curs pentru ţara noastră, cu investiţii pe termen lung, a declarat vineri liberalul, Rob Jetten, liderul partidului D66, care împreună cu alţi lideri politici olandezi au convenit în cursul acestei săptămâni să formeze un guvern minoritar, ceva neobişnuit pentru această ţară, în care D66, partidul de centru pro-UE, se va alătura creştin-democraţilor conservatori şi partidului de dreapta VVD, potrivit Reuters, conform Agerpres.

Noul guvern olandez intenţionează să adauge o suprataxă la impozitele pe venit şi pe profit pentru a genera aproximativ 5 miliarde de euro (6 miliarde de dolari) pe an pentru creşterea cheltuielilor destinate apărării, au anunţat vineri partidele din noua coaliţie.

Pentru a atinge obiectivul stabilit de ţările NATO anul trecut, guvernul olandez îşi propune să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2,8% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2030 şi la 3,5% până în 2035, în comparaţie cu circa 2% în prezent.

În fine, creşterea cheltuielilor pentru apărare s-ar cifra la aproximativ 19 miliarde de euro pe an, finanţare care ar urma să fie realizată prin reduceri semnificative de bugete în alte domenii, cum ar fi sănătatea şi protecţia socială, precum şi prin creşterea impozitelor, despre care guvernul a spus că va fi o "taxă pe libertate".

Această coaliţie va deţine doar 66 din cele 150 de locuri din camera inferioară a parlamentului şi va trebui să găsească sprijin în rândul partidelor de opoziţie pentru propunerile sale.

În acordul de coaliţie prezentat vineri, la câteva luni după alegerile din octombrie, noul guvern a declarat că intenţionează să investească în construirea de noi locuinţe şi să reducă în acelaşi timp deficitul public la circa 2% din PIB.

Interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani

Noul guvern din Țările de Jos intenționează să promoveze la nivelul Uniunii Europene creșterea vârstei minime pentru accesul la rețelele sociale de la 13 la 15 ani, dar și măsuri pentru reducerea timpului petrecut în fața ecranului, relatează Mediafax.

Noul guvern minoritar de la Haga, format din D66 (centru), CDA (centru dreapta) și VVD (liberali), propune introducerea unei „vârste minime europene aplicabilă de 15 ani pentru rețelele de socializare, cu verificare a vârstei respectând confidențialitatea tinerilor”, notează Politico.

Astfel, Olanda s-a poziționat alături de alte state, precum Franța, unde un proiect de lege similar a fost recent adoptat de camera inferioară a parlamentului și ar putea intra în vigoare din septembrie.

În plan internațional, și Australia a făcut pași în această direcție. Canberra a deschis drumul în decembrie, interzicând accesul copiilor la mai multe platforme online.

Guvernul urmărește și implementarea unor măsuri suplimentare pentru reducerea timpului petrecut în fața ecranelor, prin prevenție și recomandări de sănătate publică, precum și reguli mai stricte privind utilizarea telefoanelor mobile la școală.

Conform propunerilor, elevii ar urma să își lase telefoanele acasă sau în dulapuri speciale pe durata orelor de curs.

Pentru implementarea măsurilor expuse în planul de guvernare, noul executiv va avea nevoie de sprijin parlamentar suplimentar, întrucât coaliția deține doar 66 din cele 150 de locuri în parlament.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri