VIDEO Nicușor Dan anunță de ce nu-l mai susține public pe Ilie Bolojan: Voi încerca să-i aduc la masă

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 16-04-2026 19:12

Actualizat: 16-04-2026 19:35

Article thumbnail

Sursă foto: Nicusor Dan/ Facebook

Președintele Nicușor Dan a intervenit public, într-un dialog la Europa FM, în plină tensiune politică între PSD și PNL, explicând de ce a ales să nu mai susțină public niciuna dintre tabere și asumându-și explicit rolul de mediator.

Declarațiile vin în contextul în care PSD se pregătește pentru o ședință decisivă luni, 20 aprilie, în care ar urma să declanșeze o ofensivă politică împotriva premierului Ilie Bolojan, inclusiv prin retragerea sprijinului politic, retragerea miniștrilor sau chiar o moțiune de cenzură.

„Nu vreau să fiu de o parte sau de alta”

Întrebat direct dacă este de partea lui Ilie Bolojan, Nicușor Dan a explicat că refuză să intre în logica de tabără:

„Eu încerc să îmi păstrez rolul de mediator, când cei mai mulți dintre susținătorii partidelor au emoții puternice la adresa partenerului de guvernare.”

Șeful statului a subliniat că, în actualul context tensionat, orice poziționare ar alimenta și mai mult conflictul:

„Cel mai simplu ar fi să fiu de o parte sau de alta. (...) dacă îl susții pe Bolojan, ceilalți îți vor reproșa că nivelul lor de viață a scăzut din cauza ta; dacă nu îl susții, te opui reformei.”

Apel la colaborare între forțele pro-occidentale

Nicușor Dan a mutat discuția dincolo de conflictul politic imediat, avertizând asupra unei fracturi mai profunde în societate, după alegerile din 2024.

„Avem o societate care s-a grupat în trei mari categorii: aproximativ 30% PNL-USR, 30% PSD și un 40% într-o direcție anti-occidentală.”

În acest context, președintele a transmis un mesaj clar:

„Forțele pro-occidentale trebuie să colaboreze pentru a duce România mai departe.”

Critică la „războiul intern” din coaliție

Nicușor Dan a atras atenția că actuala criză politică riscă să deturneze complet direcția strategică a țării:

„Noi, în loc să fim într-o paradigmă de colaborare, ne-am întors la vechea luptă stânga-dreapta, uitând că trebuie să colaborăm.”

El a vorbit și despre tensiunile din societate, alimentate de susținători și lideri de opinie:

„Sunt foarte multe resentimente de ambele părți.”

PSD pregătește mutarea decisivă împotriva lui Bolojan

În paralel cu aceste declarații, liderii PSD se pregătesc pentru o ședință crucială în care vor decide strategia politică față de premierul Ilie Bolojan.

Pe masa conducerii PSD se află trei scenarii majore:

  • retragerea sprijinului politic pentru premier

  • retragerea miniștrilor din Guvern

  • depunerea unei moțiuni de cenzură

Surse din partid arată că PSD nu ia în calcul o alianță cu AUR și preferă, în lipsa unei soluții, chiar trecerea în opoziție.

Vezi mai multe: SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului - Stiripesurse

„Suntem la începutul unei crize politice”

Președintele a recunoscut deschis gravitatea momentului:

„În acest moment, suntem la începutul unei crize politice.”

El a arătat că soluția nu va veni unilateral, ci din negocieri între partidele mari:

„Răspunsul va veni de la cele două mari partide, PSD și PNL.”

Rolul președintelui: „Voi încerca să-i aduc la masă”

Nicușor Dan a explicat că, deși nu poate interveni direct în acest moment, își asumă un rol clar dacă situația o va cere:

„La un anumit moment, când va depinde de mine, voi veni cu o soluție echilibrată.”

Și a transmis explicit direcția în care va acționa:

„Voi încerca să-i aduc la masă.”

Scenarii deschise: guvern minoritar sau renegociere

Întrebat despre posibilitatea unui guvern minoritar, președintele nu a exclus această variantă:

„Este posibil. Dar un guvern minoritar va avea nevoie de susținere în Parlament.”

Totuși, el a evitat să meargă pe scenarii concrete, insistând că soluția trebuie să vină din dialog politic.

Google News
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri