Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Digi 24, că România are nevoie de stabilitate, responsabilitate și muncă serioasă, nu de scenarii speculative și dispute politice purtate în spațiul public.
Șeful Executivului a avertizat asupra proliferării speculațiilor politice, pe fondul tensiunilor din interiorul Coaliției.
„Scenariile sunt la ordinea zilei, dar trebuie să ne concentrăm pe România, care are nevoie de responsabilitate. Una este să faci spectacol, alta este să faci ceva pentru România”, a afirmat Ilie Bolojan.
Întrebat despre declarațiile președintelui privind „cea mai proastă situație” din interiorul Coaliției, premierul a explicat că percepția negativă este alimentată de declarațiile publice contradictorii ale actorilor politici.
„Domnul președinte a spus că este o situație mai proastă, pentru că atunci când te uiți pe declarațiile publice, ce poți să crezi? Doar că una este să faci spectacol și alta este să muncești serios pentru România”, a spus Bolojan.
Premierul a respins ideea că ar fi fost criticat de șeful statului în privința evoluției inflației și a reiterat că indicatorul ar urma să scadă în acest an.
„Nu știu, nu am văzut astfel de declarație. Anul acesta inflația ar trebui să scadă”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a explicat că majorarea taxelor, în special a TVA, ar avea un efect inflaționist și nu este luată în calcul în prezent.
„O măsură în momentul în care vii și crești taxele, de exemplu crești TVA-ul, în mod evident are un efect ușor inflaționist. Nu se impune majorarea TVA”, a subliniat premierul.
Referindu-se la țintele macroeconomice ale Guvernului, Ilie Bolojan a precizat că Executivul lucrează cu o țintă de inflație de 4–4,5%, pentru a ajunge la un deficit bugetar de aproximativ 6%.
„Ținta de inflație pe care se lucrează în acest moment este de 4–4,5%, astfel încât să ajungem la o țintă de deficit de 6%”, a spus acesta, menționând că o parte semnificativă a deficitului este generată de plata dobânzilor pentru datoriile contractate anterior.
Întrebat dacă există vreo posibilitate ca TVA să fie majorată în viitor, premierul a fost categoric:
„Nu se impune acest lucru”, a afirmat Ilie Bolojan.
În ceea ce privește disputele din Coaliție și impactul lor asupra imaginii externe a României, șeful Guvernului a avertizat că atacurile politice nu contribuie la consolidarea încrederii.
„Atacurile din Coaliție nu ajută cu nimic la câștigarea încrederii pentru România”, a conchis premierul.
Nicușor Dan: „Coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum 6-7 luni”
Coaliţia stă „ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni”, a declarat vineri preşedintele Nicuşor Dan, exprimându-și în același timp optimismul că formula guvernamentală va continua „cu responsabilitate”.
„Eu cred că mandatul (...) pe care l-au dat românii a fost de a păstra o direcţie pro-occidentală, pro-europeană, pro-transatlantică pentru România şi cred că fiecare din partidele care îşi asumă această direcţie au responsabilitate faţă de votul pe care l-au primit. Cum o să decurgă negocierile dintre ei, persoane, nu pot să anticipez”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul Consiliului European informal de la Bruxelles, potrivit Agerpres.
Şeful statului a subliniat că există o preocupare privind stabilitatea ţării. „Ceea ce pot să spun în momentul de faţă este că observ la fiecare din aceste partide dorinţa, responsabilitatea de a continua să fie la guvernare. Într-adevăr, faţă de acum şapte-opt luni, când vorbeam acum şapte-opt luni cu reprezentanţii mediului financiar, firme, fonduri de investiţii care au împrumutat România, acum şapte-opt luni frica lor era de partea financiară, de partea fiscală, faptul că România se duce într-o eventuală spirală de dobânzi din care să nu poată să iasă. Acum, în momentul ăsta, nu mai au această frică, cumva fiscal România s-a stabilizat.
În schimb există, primesc întrebarea asta, există îngrijorarea lor cu privire la stabilitate. Deci, coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni, dar sunt optimist că, cu responsabilitate o să continue”, a mai afirmat preşedintele.





























Comentează