Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că lucrările la Planșeul Unirii ar putea fi finalizate mai devreme decât termenul stabilit, însă vine și cu un avertisment dur: marile proiecte de infrastructură ar putea deveni, în viitor, imposibil de realizat de către primăriile de sector, din cauza modului în care sunt construite bugetele locale.
Planșeul Unirii ar putea fi gata mai devreme
Daniel Băluță a anunțat că lucrările ar putea fi finalizate înainte de termenul inițial, în funcție de condițiile meteo și de ritmul constructorilor.
„Probabil că va fi gata cam cu șase luni mai devreme decât termenul stabilit. Șase luni, patru luni… contează foarte mult și condițiile meteo”, a declarat edilul.
Acesta a explicat că iarna dificilă a încetinit lucrările, însă dacă ritmul se menține, proiectul ar putea fi finalizat mai repede decât estimările inițiale.
Avertisment dur: marile lucrări ar putea deveni imposibile
Dincolo de progresul lucrărilor, primarul Sectorului 4 a lansat un semnal de alarmă privind viitorul investițiilor de amploare.
„Mă îndoiesc, am dubii foarte mari că lucrări de o asemenea anvergură vor mai putea fi făcute de o primărie de sector aici, în București”, a spus Băluță.
El a subliniat că actuala filozofie de construire a bugetelor locale limitează capacitatea autorităților de a susține proiecte majore de infrastructură.
„Ar putea fi ultimele proiecte de acest tip”
Băluță a reiterat ideea că proiectele aflate acum în derulare ar putea reprezenta un punct de cotitură.
„Din păcate, îmi mențin această afirmație”, a spus edilul, referindu-se la avertismentul anterior potrivit căruia aceste lucrări ar putea fi ultimele de acest tip realizate de o primărie de sector.
Proiecte majore deja în execuție la Unirii
Primarul a precizat că, pentru lucrările aflate deja în desfășurare, au fost identificate resursele necesare.
„Am identificat resursele necesare pentru a duce la capăt lucrările începute, fie că este vorba despre Planșeul Unirii, despre pasaj, despre pasajul pietonal sau despre legătura de tramvai”, a explicat acesta.
Ajutor pentru carburant pentru zeci de mii de familii
În paralel, administrația locală pregătește și un sprijin pentru populație, în contextul creșterii prețurilor la combustibil.
„Estimarea pe care o avem este că undeva între 20.000 și 30.000 de familii vor beneficia de un astfel de ajutor”, a declarat Băluță.
Situația descoperirilor arheologice
Referitor la descoperirile din zona lucrărilor, edilul a precizat că deciziile vor aparține Ministerului Culturii.
„Vom implementa direct măsurile impuse de Ministerul Culturii”, a spus acesta.





























Comentează