Putin încearcă să ”încălzească” relațiile cu Armenia - Discuții despre cooperarea în domeniile energiei şi transportului

Autor: George Traicu

Publicat: 23-03-2026 16:26

Actualizat: 23-03-2026 16:28

Article thumbnail

Sursă foto: Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi prim-ministrul armean Nikol Paşinian au discutat luni, la telefon, despre cooperarea bilaterală în domeniile energiei şi transportului, conform unui anunţ al Kremlinului, informează EFE, potrivit Agerpres.

"Au fost abordate diverse aspecte ale viitorului dezvoltării relaţiilor bilaterale, inclusiv cooperarea în domeniul comerţului, economiei, energiei şi transportului", menţionează nota oficială a preşedinţiei ruse.

Comunicatul precizează că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa părţii armene.

Aceasta este prima convorbire telefonică între cei doi lideri după mai multe luni.

Premierul armean Nikol Paşinian şi vicepreşedintele american JD Vance au semnat în februarie, în Armenia, un acord de cooperare pentru utilizarea paşnică a energiei nucleare.

Vizita oficialului american în ţara caucaziană a avut loc după ce, în vara anului trecut, preşedintele american Donald Trump a sprijinit semnarea unui acord între liderii Armeniei şi Azerbaidjanului, ţări aflate în conflict de mai bine de trei decenii pentru enclava Nagorno-Karabah, acord în care ambele părţi s-au angajat să pună capăt ostilităţilor, deşi nu a fost vorba de un acord de pace definitiv.

Baza pactului a vizat crearea unui coridor de tranzit numit "Ruta Trump pentru Pace", care va conecta Azerbaidjanul cu enclava sa Nahicevan prin teritoriul armean şi pentru dezvoltarea căruia SUA au obţinut drepturi exclusive.

Premierul armean a mulţumit recent pentru rolul jucat de preşedintele Putin în semnarea unui armistiţiu cu Azerbaidjanul în toamna anului 2020 şi a asigurat că Erevanul nu plănuieşte să facă paşi care să dăuneze relaţiilor sale cu Moscova, principalul partener comercial al ţării.

În acelaşi timp, autorităţile armene şi-au reiterat dorinţa de a-şi diversifica relaţiile bilaterale atât cu Turcia vecină, cât şi cu mai multe state occidentale cu care până acum întreţineau doar legături limitate.

Google News
Comentează
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri