Drepturile românilor care trăiesc în prezent în Marea Britanie rămân pe deplin garantate, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES de MAE.
Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de recentele declaraţii ale prim-ministrului Marii Britanii, Theresa May, prin care se făcea referire la o posibilă limitare a drepturilor cetăţenilor europeni care vor dori să se stabilească în Marea Britanie la o dată ulterioară termenului de retragere a acestui stat din UE, stabilit la 29 martie 2019.
"Pe tot parcursul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind Brexit, autorităţile române au avut drept prioritate zero garantarea drepturilor românilor care trăiesc, lucrează şi studiază în acest stat. În acest sens, au fost create o serie de mecanisme interinstituţionale care au monitorizat permanent mersul negocierilor şi au menţinut un rol activ în dialogul cu Marea Britanie, având consultări constante cu echipa de negociere condusă de negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier", se arată în comunicat.
Conform MAE, obiectivul României a fost atins, rezultatul primei faze a negocierilor cu Marea Britanie confirmând faptul că cetăţenii europeni, inclusiv cei români, au garantate toate drepturile câştigate sau în curs de dobândire.
"Obţinerea unui acord în cea de a doua fază a negocierilor se poate realiza doar în condiţiile în care Marea Britanie îşi va respecta angajamentele legate de drepturile cetăţenilor. Menţionăm că declaraţiile premierului britanic se referă exclusiv la cetăţenii europeni care ar putea sosi în Marea Britanie la o dată ulterioară lunii martie 2019, astfel încât aceste prevederi nu ar avea niciun impact asupra românilor aflaţi în prezent în Marea Britanie. De altfel, orice decizie privind regimul cetăţenilor europeni care se stabilesc în acest stat se va aplica uniform, fără discriminare, pentru toţi cetăţenii statelor membre", se precizează în comunicat.
Totodată, MAE subliniază că România va acţiona, pe tot parcursul derulării negocierilor, "cu deplină responsabilitate" faţă de obligaţiile care decurg din statutul de membru al UE şi "în spiritul loialităţii" faţă de celelalte 26 de state.
De asemenea, MAE va continua să desfăşoare, împreună cu instituţiile partenere, campania de consultări cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, "acomodând evoluţiile inerente unui proces de negociere dinamic şi impredictibil şi căutând să informeze, să îndrume şi să sprijine în mod constant cetăţenii români", arată sursa citată.
Victor Negrescu: Drepturile românilor care trăiesc în prezent în Marea Britanie rămân pe deplin garantate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.515
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.515

511
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
511

581
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
581

1.159
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.159

3.274
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.274

1.012
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.012

2.577
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.577

4.824
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.824

14.403
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.403

981
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
981

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.132
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.132

1.605
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.605
















Comentează