Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuţia de medicamente şi servicii medicale veterinare, ţinteşte în 2021 o creştere cu 15% a cifrei de afaceri, generată în principal de segmentul produselor destinate animalelor de companie, notează Agerpres.
Conform unui comunicat al companiei, în 2020, evoluţia businessului a fost influenţată semnificativ de cererea tot mai mare de produse dedicate animalelor de companie, tendinţă care se menţine şi în acest an, pe fondul pandemiei. Din datele Federaţiei Europene a Producătorilor de Petfood (FEDIAF), în 2019, în România, 46% dintre gospodării aveau cel puţin un câine, iar 47% o pisică.
"Pentru 2021, ne propunem o creştere cu 15% a cifrei de afaceri, cu un focus deosebit pe segmentul animalelor de companie. Este clar că, atât în Europa, cât şi în România numărul animalelor de companie este în creştere, ritm accelerat anul trecut şi de pandemie. Pe de altă parte, în România creşte gradul de conştientizare a nevoilor prietenilor necuvântători - sunt asimilaţi familiei şi li se oferă mai multă grijă, o hrană mai bună, consult de specialitate la medicul veterinar, suplimente etc. Credem că şi în 2021 se va menţine tendinţa de creştere manifestată în ultimii ani", a declarat Dumitru Fodor, fondatorul companiei Vetro Solutions.
Anul trecut, veniturile companiei au fost influenţate semnificativ de vânzările de medicamente, hrană şi suplimente pentru animale de companie, cele mai vândute produse către cabinete şi farmacii veterinare fiind antiparazitarele interne şi externe, suplimentele nutriţionale - cu precădere cele osteoarticulare, vaccinurile, antibioticele şi hrana.
În acest an, compania continuă investiţiile asumate şi dezvoltă echipa, pentru consolidarea cotei de piaţă. Vetro ia în calcul pentru 2021 creşterea cu 25% a numărului de specialişti pentru a asigura funcţionarea optimă a tuturor liniilor de business ale companiei. Anul pandemic 2020 a demonstrat, totodată, şi necesitatea digitalizării serviciilor din zona veterinară, de aceea procesul început de Vetro în 2020 va continua şi în acest an.
Pe fondul restricţiilor şi al distanţării sociale impuse de pandemie, pentru a asigura o comunicare continuă cu medicii veterinari, anul trecut, compania a creat un program online de informare pentru medicii veterinari şi a lansat #EduVetro - o serie de webinarii gratuite, organizate o dată la două săptămâni, susţinute de medici specialişti, practicieni experimentaţi ai medicinei veterinare.
Vetro Solutions este o companie antreprenorială integral românească, fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor. Este specializată în importul şi distribuţia de medicamente şi servicii pentru cabinetele veterinare şi este organizată în două divizii, Vet - Cabinete şi farmacii veterinare - şi Ferme - destinată proprietarilor de ferme. Are o echipă formată din peste 70 de specialişti, cei mai mulţi medici veterinari care, datorită expertizei profesionale atestate, oferă cele mai potrivite opţiuni pentru sănătatea animalelor şi eficientizarea muncii medicilor veterinari.
Vetro Solutions ţinteşte afaceri cu 15% mai mari în 2021
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

42
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
42

903
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
903

50
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
50

22
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
22

21
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
21

55
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
55

51
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
51

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

117
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
117

63
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
63

146
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
146

3.595
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.595

85
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
85
















Comentează