Vânturi de o intensitate extremă au fost înregistrate în provincia canadiană Ontario, unde au lăsat în întuneric peste 280.000 de locuinţe şi companii, a anunţat sâmbătă distribuitorul de electricitate Hydro One, care a precizat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru unele dintre clădirile afectate, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Acea companie din Toronto, care alimentează cu electricitate peste 1,4 milioane de abonaţi în provincia Ontario, a anunţat că se aşteaptă la şi mai multe pene de curent până când vânturile vor scădea în intensitate.
"Hydro One se aşteaptă ca abonaţii din cele mai afectate zone să rămână fără electricitate în cursul nopţii, inclusiv în zonele din sudul, centrul şi estul provinciei Ontario. Au fost raportate pagube materiale importante, precum stâlpi de electricitate distruşi, copaci prăbuşiţi şi condiţii periculoase de trafic", a precizat compania canadiană.
Deşi alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru 78.000 de abonaţi, alţi 210.000 de abonaţi continuă să nu beneficieze de acest serviciu.
Environment and Climate Change Canada a emis cod roşu de vânt puternic pentru regiunile sudice din Ontario, precizând că rafalele pot ajunge la viteze de până la 120 de kilometri pe oră.
Într-un comunicat separat, o altă companie canadiană de utilităţi, Alectra, a anunţat că a trimis echipe de muncitori pentru a restabili alimentarea cu energie electrică pentru clienţii săi din zona oraşului Toronto, dar unii dintre ei vor rămâne cel mai probabil fără electricitate şi pe parcursul acestei nopţi.
Vânturi de intensitate extremă în Ontario - Peste 280.000 de abonaţi au rămas fără electricitate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

905
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
905

1.728
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
1.728

529
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
529

3.482
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.482

68
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
68

1.810
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.810

92
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
92

150
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
150

106
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
106

75
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
75

50
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
50

31
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
31

47
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
47
















Comentează