Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 02-04-2026 20:07

Article thumbnail

Sursă foto: X

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că apără suveranitatea statului Panama în faţa acţiunilor Beijingului care, potrivit Washingtonului, reţine nave sub pavilion panamez după preluarea controlului de către Panama a două porturi din canal, relatează AFP, conform Agerpres.

"Recentele măsuri luate de China împotriva navelor sub pavilion panamez provoacă vii îngrijorări în ceea ce priveşte utilizarea de instrumente economice care vizează să aducă atingere statului de drept în Panama, naţiune suverană şi partener esenţial al comerţului mondial", a afirmat Rubio într-un comunicat.

La sfârşitul lui ianuarie, Curtea supremă din Panama a considerat "neconstituţional" contractul care îi permitea din 1997 unei filiale a grupului CK Hutchison din Hong Kong să gestioneze două porturi situate la cele două extremităţi ale canalului, prin care tranzitează circa 5% din comerţul maritim mondial.

Filiala în cauză, Panama Ports Company (PPC), cere daune de două miliarde de dolari.

"Această decizie suverană a reafirmat principiile transparenţei şi ale statului de drept şi le-a impus operatorilor privaţi să dea socoteală în numele interesului general", a declarat Rubio în comunicat, subliniind că acest verdict "arată de asemenea cu claritate că Panama este un partener fiabil".

"SUA susţin cu fermitate Panama şi se bucură de ideea de a-şi întări cooperarea economică şi de securitate cu acest important partener", a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat în mai multe rânduri anul trecut că va prelua controlul canalului Panama, estimând că acesta se află sub influenţa Chinei.

Întrebat vinerea trecută dacă China reţine într-adevăr aceste nave, un purtător de cuvânt al MAE chinez, Lin Jian, nu a răspuns într-un mod total explicit.

Preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping urmează să se întâlnească la Beijing pe 14 şi 15 mai pentru un summit consacrat în mare parte chestiunilor comerciale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri