Garda de Mediu a făcut progrese "incredibile", dar, cu toate acestea, premierul Florin Cîţu l-a demis pe şeful acesteia, Octavian Berceanu, a declarat, marţi, liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, care a susţinut că este vorba despre o strategie "de a cumpăra voturi" până la Congresul PNL.
"L-a demis pe comisarul-şef al gărzii de mediu Octavian Berceanu. Românii au văzut după 30 de ani ce înseamnă să fii omul potrivit la locul potrivit şi Octavian Berceanu a demonstrat cu vârf şi îndesat în lunile astea că este un om bun şi bine intenţionat şi bine pregătit, care poate să schimba o autoritate a statului, (...) să lucreze zi de zi pentru români. S-au făcut progrese incredibile, evidente în Garda de Mediu şi Garda de Mediu a început să lucreze pentru fiecare dintre noi, pentru a avea un aer mai curat, o ţară mai bună în care să ne creştem copiii şi ieri l-a demis pe Octavian Berceanu şi l-a înlocuit cu fiului unui primar PNL care şi-a făcut averea tăind păduri. Ăsta este Florin Cîţu, asta este strategia dânsului pentru a cumpăra încă voturi până la Congresul din weekend-ul ăsta", a declarat Moşteanu, la Palatul Parlamentului.
El a susţinut că premierul Florin Cîţu a trimis "o circulară către prefecţi spunându-le primarilor ca până luni, la ora 12,00, să trimită necesităţile de finanţare din fondul de rezervă, după ce la rectificare a pus o sumă imensă în fondul de rezervă".
"Acum încă încearcă să-şi cumpere săptămâna asta, pe ultima sută de metri, bunăvoinţa primarului folosind banii românilor, aşa cum a făcut şi la 'Anghel Saligny', lucruri inacceptabile din punctul nostru de vedere. Încă o dată dovedeşte că nu are niciun fel de scrupule şi nu-l interesează decât câştigarea Congresului folosind în acest sens resursele publice şi funcţia pe care temporar o ocupă", a adăugat deputatul USR PLUS.
Octavian-Alexandru Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, luni, în Monitorul Oficial.
USR PLUS tună și fulgeră după ce Cîțu l-a demis pe șeful Gărzii de Mediu: 'Asta este strategia dânsului pentru a cumpăra încă voturi până la Congres'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.999
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.999

1.748
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.748

5.984
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.984

2.577
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.577

2.958
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.958

2.077
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.077

45
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
45

1.063
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.063

803
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
803

1.573
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.573

2.540
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.540

88
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
88

100
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
100

















Comentează