Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 14-02-2026 23:16

Article thumbnail

Sursă foto: Administratia Prezidentiala

Surse din sistemul judiciar susțin că președintele Nicușor Dan amână din nou semnarea decretelor de pensionare pentru judecători de la secțiile penale, invocând neoficial dorința de a verifica dacă magistrații au în lucru cauze care s-ar putea prescrie.

Judecător blocat la Cotroceni

Într-un caz discutat în 15 ianuarie în cadrul CSM, un judecător ar fi fost propus pentru eliberare din funcție cu data de 1 februarie, însă decretul nu a fost semnat nici până în prezent.

Potrivit acelorași surse, Administrația Prezidențială ar fi solicitat CSM detalii privind eventuale dosare aflate pe rolul completului respectiv, solicitare care, spun magistrații, „nu are bază legală și nici nu poate primi un răspuns punctual”, întrucât repartizarea și situația cauzelor țin de organizarea internă a instanțelor. Judecătorul în cauză ar fi motivat toate hotărârile pronunțate, iar în prezent se află în concediu.

Situația creează un blocaj direct în instanță, afirmă sursele citate. Colegii nu pot prelua dosarele din completul magistratului propus la pensionare, câtă vreme decretul prezidențial de eliberare din funcție nu este emis. „Sunt și alți colegi în aceeași situație, toți de la penal”, susțin magistrații, care vorbesc despre o practică ce afectează exclusiv această materie.

Verificări „pe fond”, în afara atribuțiilor prezidențiale

În sistemul judiciar se conturează acuzația că președintele își depășește atribuțiile constituționale. Conform cadrului legal, eliberarea din funcție a judecătorilor prin pensionare se dispune prin decret al președintelui, la propunerea secției corespunzătoare din cadrul CSM. Rolul șefului statului este unul formal, de emitere a decretului, verificările privind situația profesională și legalitatea pensionării fiind de competența CSM.

O eventuală analiză privind dosare aflate pe rol, termene sau riscuri de prescripție nu intră în atribuțiile președintelui.

Chiar dacă ar exista nemulțumiri legate de valul de pensionări sau de impactul asupra dosarelor penale, soluția nu poate fi blocarea decretelor deja propuse de CSM.

Dublu standard? Penalul amânat, conducerea semnată imediat

Magistrații indică și o diferență de tratament care ridică semne de întrebare. Potrivit informațiilor din sistem, decretul pentru pensionarea vicepreședintelui Curtea de Apel București ar fi fost semnat imediat după primirea hotărârii CSM, fără solicitări suplimentare de clarificări.

„Ieri a primit solicitarea, a primit hotărârea CSM și a și semnat. În schimb, la penal se cer detalii și se amână”, afirmă sursele citate, care vorbesc despre o practică aplicată selectiv. Faptul că întârzierile ar viza exclusiv judecători din materia penală este interpretat ca un semnal că verificările au o motivație legată de dosare sensibile și de tema prescripției.

În lipsa decretului prezidențial, instanțele rămân într-o zonă gri. Judecătorii propuși la pensionare nu mai participă efectiv la activitatea completului, iar colegii nu pot interveni formal pentru a redistribui cauzele, ceea ce, spun sursele, poate genera întârzieri suplimentare în dosare deja sensibile.

Un episod care amintește de tensiunile din 2025

Nu este pentru prima dată când semnarea decretelor de pensionare devine subiect de controversă în mandatul lui Nicușor Dan. În 2025, la scurt timp după preluarea funcției, CSM a acuzat public întârzieri în semnarea mai multor decrete de pensionare și numire, vorbind despre un blocaj care afecta activitatea instanțelor.

Atunci, președintele a invocat nevoia completării unor dosare și a susținut că nu este vorba despre un conflict instituțional, ci despre clarificări administrative. Ulterior, după schimburi publice de replici, a semnat un număr semnificativ de decrete restante.

Actuala situație, potrivit surselor din sistem, reia același tipar, dar cu o diferență esențială: de această dată ar fi vizate în mod special secțiile penale, sub pretextul prevenirii prescripțiilor. Magistrații avertizează însă că o asemenea intervenție este în afara rolului constituțional al președintelui și riscă să transforme un act formal într-un instrument de presiune asupra instanțelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri