USR are în vedere la capitolul "Afaceri europene, politică externă, Diaspora", potrivit programului de guvernare al Cabinetului Cioloş pe care îl propune Parlamentului, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv prin crearea unui Fond pentru democraţie care să sprijine dezvoltarea societăţii civile şi a presei libere.
"Acest fond va permite canalizarea sprijinului pentru societatea civilă şi pentru mass-media şi o utilizare transparentă şi coerentă a resurselor pentru susţinerea integrării europene. Aceste fond va permite, totodată, cofinanţarea proiectelor realizate de către Uniunea Europeană şi alţi parteneri internaţionali în scopul consolidării democraţiei, susţinerii societăţii civile şi a presei libere, contribuind inclusiv la combaterea propagandei şi a dezinformării", se arată în document.
USR mai propune servicii de calitate pentru diaspora şi facilitarea reîntoarcerii românilor în ţară, iar în acest scop vizează iniţierea unor programe de asistenţă clar ţintite pentru informare, întoarcere, acomodare şi încurajarea antreprenoriatului.
Un alt obiectiv este consolidarea profilului internaţional al României şi a statutului de furnizor de stabilitate şi securitate în regiune, prin întărirea participării în cei trei piloni pe care se bazează politica externă a ţării: Parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la UE şi apartenenţa la NATO.
USR mai propune reformarea gestiunii afacerilor europene prin înfiinţarea unui rol de coordonare strategică a afacerilor europene în cadrul Cancelariei Guvernului, cu corespondenţi şi arhitectură instituţională corespunzătoare în toate ministerele; dezvoltarea unui corp de specialişti în domeniul politicilor europene la toate nivelurile administraţiei publice; instituirea unui mecanism de consultări trimestriale între prim-ministru, ministrul/secretarul de stat al Afacerilor Europene, eurodeputaţii români, comisiile de afaceri europene ale Parlamentului şi preşedintele României.
Reforma diplomaţiei economice este un alt element prevăzut în programul de guvernare al USR.
"Diplomaţia economică românească trebuie să contribuie la creşterea exporturilor şi atragerea investiţiilor străine în România, la creşterea PIB. Firmele româneşti mici şi mijlocii au nevoie de facilităţi pentru a investi în străinătate. Vecinătatea imediată (Republica Moldova, Ucraina, Serbia) prezintă oportunităţi de afaceri importante, care ulterior pot contribui la relaţii bilaterale mai substanţiale", se explică în document.
USR, obiective la capitolul 'Afaceri europene, politică externă, Diaspora' / Program de guvernare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.819
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
3.819

871
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
871

904
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
904

1.707
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.707

3.789
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.789

1.166
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.166

2.723
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.723

5.012
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
5.012

19.176
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
19.176

1.013
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
1.013

642
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
642

3.228
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.228

1.621
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.621
















Comentează