Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în cadrul plenului Parlamentului European reunit la Bruxelles, că garanţiile solide de concurenţă corectă din partea Regatului Unit sunt o precondiţie pentru un nou acord comercial cu Uniunea Europeană după Brexit, potrivit Agerpres.
Ursula von der Leyen a luat cuvântul în cadrul sesiunii Parlamentul European care urmează să valideze, la 19:00 ora României, acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Ea a accentuat că cele două părţi trebuie să lucreze mână în mână în domenii precum securitatea şi combaterea schimbării climatice.
"Luăm în considerare un acord de liber schimb cu zero tarife şi zero cote. Dar precondiţia este ca afacerile din UE şi britanice să continue să concureze de pe picior de egalitate. Cu siguranţă nu vom expune companiile noastre unei concurenţe neloiale", a afirmat Ursula von der Leyen în faţa eurodeputaţilor.
De asemenea, Von der Leyen a spus că UE va fi "vigilentă" privind modul în care va fi implementat acordul de divorţ la frontiera irlandeză sensibilă.
"Niciun parteneriat nu va asigura beneficiile ce decurgeau din apartenenţa la Uniunea Europeană", a adăugat ea, dar a garantat că "cu cât îşi ia Marea Britanie mai multe angajamente de respectare a regulilor noastre (...), cu atât va fi mai deschis accesul către piaţa unică".
"Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri", a afirmat preşedinta Comisiei Europene, precizând că "trebuie să ne dedicăm toată energia, 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru a ajunge la rezultate" în negocierea viitoarei relaţii.
"Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe. Trăiască Europa!", şi-a încheiat discursul Ursula von der Leyen.
Ursula von der Leyen, despre Brexit: Niciun parteneriat cu Regatul Unit nu va asigura beneficiile ce decurgeau din apartenenţa la UE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

587
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
587

1.645
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.645

39
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
39

169
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
169

4.428
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.428

2.398
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.398

572
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
572

4.047
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.047

8.847
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.847

4.313
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.313

4.185
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.185

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.601
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.601















Comentează