Un cetăţean palestinian în vârstă de 19 ani a fost predat autorităţilor de frontieră bulgare după ce a fost depistat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încerca să intre ilegal în România ascuns în compartimentul motor al unui autocar ce efectua curse cu turişti pe ruta Turcia-România, notează Agerpres.
"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocar înmatriculat în România, un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, care efectua curse regulate cu turişti români pe ruta Turcia-România. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascuns, în compartimentul motor al unui autocar, o persoană de sex masculin. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana este cetăţean palestinian, în vârstă de 19 ani. Acesta a declarat că s-a urcat în compartimentul motorului, fără ştirea şoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei", se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.
Şoferul autocarului a susţinut că nu avea cunoştinţă despre persoana ascunsă în compartimentul motor al autocarului.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tânărului palestinian şi, conform protocolului româno-bulgar, acesta a fost preluat de Poliţia de Frontieră bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Un palestinian a încercat să intre ilegal în România, ascuns la compartimentul motor al unui autocar
Explorează subiectul
Articole Similare

235
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucraina post război
235

579
VIDEO Statul strânge cureaua românilor corecți, dar deschide portița marilor datornici: Recorder, investigație-bombă despre 'groparii' firmelor cu datorii uriașe la stat
579

6
Schiori rătăciți pe munte, salvați de jandarmi. Ceața a îngreunat misiunea
6

1.418
Vreme severă în Capitală: autoritățile au activat centrul de urgență - ce probleme au apărut pe străzi
1.418

19
Avertisment al Poliției de Frontieră: Traficul afectat de vremea severă – posibile întârzieri și restricții temporare
19

59
Bărbat amendat cu 12.500 de lei pentru că nu le-a permis poliţiştilor să verifice un câine
59

28
Anchetă în cazul fetiței de două luni care a murit la Spitalul de Copii din Iași: Părinții acuză medicii din Vaslui de diagnostic greșit și trimitere întârziată
28

4.268
Mii de români reevaluați, rezultatele controalelor surprind. Ministrul Muncii avertizează: 'Vom sesiza Parchetul'
4.268

3.255
VIDEO Misterul Amaterasu: O particulă extrem de puternică a venit din cosmos și nimeni nu înțelege exact cum funcționează
3.255

41
Motivul pentru care nu e bine să aruncăm șervețele umede în toaletă
41

14
Impact între un autotren și un autoturism în Neamț, un copil de 11 ani a fost rănit
14

5.504
Lovitură la vârful IGPR: DNA expune mecanismul prin care fostul comisar-șef Stanciu, cu soția bancheră, manevra secrete financiare în avantaj de afaceri | RECHIZITORIU
5.504

925
VIDEO A furat 15 plăcuțe de înmatriculare ca să și decoreze camera. 'Colecționarul' a fost prins de polițiști și dus la audieri
925

















Comentează