O investigație video publicată de Recorder arată cum funcționează, în România anului 2026, o rețea specializată în „îngroparea” firmelor cu datorii la stat: societățile sunt cesionate către persoane vulnerabile, iar administratorii reali scapă de răspundere. Reportajul, realizat cu cameră ascunsă, documentează cine sunt intermediarii, unde operează și prin ce mecanisme sunt transferate obligațiile fiscale către interpuși fără venituri, în timp ce autoritățile încearcă să crească încasările bugetare și să reducă deficitul.
La finalul lui 2025, România a raportat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, iar guvernul a venit cu pachete succesive de măsuri care au lovit direct în consumul și veniturile populației: creșteri de TVA, majorări de impozite, tăieri și înghețări în zone sensibile. În paralel, discursul politic a livrat promisiunea „marii corecții”: „vom ataca marea evaziune”, „vom închide capitolul în care diverse firme erau vândute cu datorii”. Doar că, în timp ce mesajul public vorbește despre recuperarea banilor „din mediul privat”, internetul e plin de anunțuri care propun exact contrariul: o scurtătură pentru patronii care vor să scape de firmele cu datorii, fără să le plătească.
Aici intră investigația Recorder, realizată cu cameră ascunsă, care documentează un business ce se prezintă drept soluție „legală, rapidă și confidențială” pentru firmele împovărate. În reportaj, rețeaua își face reclamă cu mesaje explicite, de tipul: „Datoriile tale nu mai sunt problema ta… Preluăm firma ta cu totul. Tu semnezi, iar noi rezolvăm. E legal, e rapid și este confidențial.” Iar mecanismul descris de jurnaliști e simplu, repetitiv și greu de contrazis la prima vedere: schimbări fulger de acționariat și administrator, mutarea sediului social, predarea documentelor pe bază de proces-verbal, apoi împingerea firmei spre insolvență — în timp ce vechiul patron iese din acte și, cel puțin în aparență, iese și din raza responsabilității.
„Preluăm firma cu toate datoriile”: oferta care sună prea bine ca să fie adevărată
Recorder arată că aceste servicii sunt promovate în mod deschis, inclusiv prin anunțuri care se adresează direct patronilor disperați sau celor care vor „să-și închidă” rapid o poveste incomodă. În material, jurnaliștii intră în contact cu compania care se prezintă ca „UZINA FIRMELOR” și merg la sediu pretinzând că reprezintă un om de afaceri cu datorii la stat pe care „n-ar vrea să le plătească”.
Discuția, filmată cu cameră ascunsă, e relevantă nu doar prin promisiune, ci și prin lejeritatea cu care se discută „scăparea”. Jurnaliștii spun că li se confirmă că o firmă cu datorii de circa 1,5 milioane lei poate fi „rezolvată” contra unui onorariu mic, raportat la datoria care ar rămâne în urmă. Când întreabă „Ca și costuri, cam la cât se duce?”, răspunsul vine direct: „Integral… 12.300… Lei, da.”
În schimbul acestei sume, mecanismul descris de Recorder presupune că societatea este preluată și trecută pe numele altei persoane, iar vechiul administrator e „scos de tot, să nu fie nicio problemă”, după cum apare în dialogul redat în reportaj.
Cum se construiește scutul de hârtie
Una dintre cheile schemei, surprinsă de Recorder, este accentul pus pe acte: contracte, documente de la registru, un proces-verbal care să arate că totul a fost predat și că vechiul administrator nu mai are control. În reportaj, reprezentanta rețelei explică de ce „procesul verbal este cel mai important”, fiindcă acolo s-ar consemna predarea balanțelor și a documentelor contabile, astfel încât, dacă vechiul patron ar fi întrebat ulterior, să poată răspunde simplu: „nu, domnule, nu mai este firma mea, am dat-o mai departe.”
În aceeași logică, Recorder surprinde și un tip de „instrucțiuni” despre cum să fie gestionate eventuale solicitări din partea autorităților: dacă apar cereri de documente, vechiul administrator ar trebui să fie prudent, să nu semneze procese-verbale care l-ar putea „lega” de datoriile firmei. Din perspectiva investigației, aici se vede miza reală: nu doar schimbarea formală din acte, ci reducerea riscului ca responsabilitatea să se întoarcă, ulterior, la cel care a condus firma când datoriile s-au acumulat.
Cine rămâne cu datoriile: „oamenii… de pe stradă” și rolul interpușilor
Întrebarea firească, pusă în reportaj, lovește în centrul problemei: „Păi și, practic, datoriile astea cui rămân?” Răspunsul e evaziv la început, apoi mai clar: „Rămân cu datoriile…”, iar despre cine ar accepta așa ceva, replicile descriu un profil de intermediere: „Oamenii care le plac banii…” (sic!), „oamenii… de pe stradă”, după cum reiese din dialogul redat.
Aici investigația Recorder schimbă registrul din „tehnică de firmă” în „drama socială” a mecanismului. Jurnaliștii afirmă că rețeaua se bazează pe persoane vulnerabile, oameni fără adăpost, fără venituri, fără proprietăți, care sunt folosiți ca administratori sau asociați în acte. În reportaj apare chiar o mărturie despre „amărâți” racolați pentru astfel de roluri, despre oameni care „stau fix cu noi aici” și despre condițiile impuse lor: „nu trebuie să ai nimic pe numele tău”, „nu o să poți să mai lucrezi în viitor”, „nu poți să ții nici măcar un telefon pe numele tău.”
Din această secvență rezultă o imagine dură: un mecanism în care „ieșirea” patronului este construită pe „intrarea” unei persoane care, practic, își sacrifică definitiv șansa de a avea o viață legală stabilă.
Cazul Marian Iancu: „administrator” în zeci de firme, cu 'vilă' sub pod
Recorder introduce un exemplu șocant, folosit pentru a arăta cum arată „interpusul” perfect pentru o astfel de schemă: o persoană care, potrivit verificărilor jurnaliștilor, figurează ca administrator în peste 60 de firme, cu datorii totale către stat de ordinul milioanelor de euro. Jurnaliștii merg la o adresă la care ar fi fost declarat și încearcă să afle cine este. Vecinii îl descriu ca pe un om fără venituri stabile și fără istoric de „afacerist”: „Nu, exclus. Cu desăvârșire, acest aspect nu există.” Un alt vecin îl caracterizează drept „cazul clasic când niște șmecheri mai mari ca el l-au găsit să fie bun de plată.”
După evacuare, Recorder redă relatări potrivit cărora omul ar fi ajuns „la metrou”, dormind „pe acolo… la căldură”. Apoi, jurnaliștii spun că l-au găsit într-un spital din București, unde acesta reacționează cu șoc când află de „firmele” și datoriile uriașe puse pe numele lui: „Băi, de capul meu!… I-ai dracu’…”. Din discuția redată, reiese și modul de racolare: ar fi fost abordat „la Obor”, cu promisiunea unor bani, iar el ar fi acceptat fără să înțeleagă consecințele, rezumând totul într-o frază care taie: „Banii te face să te duci unde…”
În logica investigației, acesta nu e doar un caz, ci o piesă dintr-un fenomen: oameni vulnerabili, folosiți ca „capete” în acte, care devin ținte pentru popriri, dosare, somații, fără să fi controlat vreodată efectiv companiile.
„E legal, e bine pentru toată lumea”: cum se normalizează schema în conversații aparent banale
Unul dintre elementele de impact din material este normalizarea. În discuțiile redare de Recorder, atunci când jurnaliștii întreabă dacă Registrul Comerțului ar putea ridica semnale de alarmă la o firmă cu datorii mari care își schimbă brusc administratorul și sediul, răspunsul ar fi fost liniștitor: pot exista doar „completări” tehnice, „dar nu că are datorii, nu.” Mai mult, în aceeași discuție apare replica: „E bine pentru toată lumea.”
Asta e, probabil, cea mai deranjantă parte a fenomenului: dacă schema se poate vinde drept rutină, iar actele sunt suficient de „curate” procedural, atunci transferul devine o simplă formalitate, iar consecința rămâne să fie suportată de stat, creditori și, în final, de contribuabilii care plătesc corect.
Percheziții, controale, dar „uzina” funcționează și după intervenția autorităților
Investigația Recorder notează că, la un moment dat, rețeaua ar fi fost vizată de percheziții într-un dosar care vizează infracțiuni economice (din relatările reportajului), iar angajații discută despre „problemă” și despre faptul că au fost „luați martori”. Cu toate acestea, concluzia jurnaliștilor este că activitatea ar fi continuat: „uzina firmelor continua să funcționeze ca și până atunci.”
Într-o secvență telefonică redată, Recorder susține că a testat dacă rețeaua ar refuza firme cu probleme penale și ar fi primit un răspuns de tipul: „Da, putem să o rezolvăm… o rezolvăm”, chiar după ce interlocutorul ar fi identificat existența unui dosar și ar fi făcut referire la „evaziune fiscală”.
Dincolo de orice interpretare juridică, efectul public al acestei secvențe e clar: schema se adaptează, își schimbă ambalajul, își mută interpușii, dar continuă să ofere exact ceea ce promite — ieșirea din acte pentru cei care vor să lase datoriile în urmă.
De ce doare: deficitul îl plătesc cei corecți, iar găurile rămân în buget
Recorder își construiește investigația pe o tensiune pe care o simte deja o mare parte din societate: statul este foarte strict cu cetățenii obișnuiți, dar apar breșe uriașe când vine vorba de datorii masive, de companii „îngropate” și de responsabilități pasate. În timp ce guvernul vorbește despre recuperare și despre „închiderea capitolului”, reportajul arată o piață care vinde scurtături și care pare să se bazeze pe două resurse constante: vulnerabilitatea unor oameni și viteza formalităților.
Investigația atrage atenția și asupra costului uman: persoanele vulnerabile folosite ca interpuși ajung practic blocate social, cu popriri și imposibilitatea de a se angaja legal sau de a avea bunuri pe numele lor. Pentru ei, „onorariul” inițial e o iluzie; prețul real e viitorul.
Notă de context: cele de mai sus redau și sintetizează elementele prezentate în investigația Recorder, inclusiv declarații surprinse cu camera ascunsă și verificări în registre publice, așa cum apar în reportaj.
Comentează