O instanţă federală din Seattle, nord-vestul Statelor Unite, a decis marţi că guvernul lui Donald Trump nu poate să menţină în detenţie solicitanţii de azil care au trecut ilegal frontiera fără a le oferi şansa de a fi eliberaţi pe cauţiune, relatează AFP potrivit Agerpres.
La 16 aprilie, ministrul Justiţiei, Bill Barr, a emis o decizie prin care a ordonat judecătorilor care se ocupă de dosare de imigrare să nu mai permită solicitanţilor de azil aflaţi ilegal pe teritoriul american să solicite eliberarea pe cauţiune.
Mai exact, mii de migranţi ar fi putut rămâne în detenţie luni sau chiar ani, timpul în care autorităţile le soluţionează dosarul, ceea ce a provocat preocuparea multor organizaţii pentru apărarea drepturilor civile.
Mai multe dintre acestea, între care ONG-ul American Civil Liberties Union (ACLU), au contestat în justiţie această hotărâre, care intenţionează să-i intimideze pe solicitanţii de azil şi ar urma să intre în vigoare la 15 iulie.
Un judecător federal din Seattle a considerat marţi că decizia Ministerului Justiţiei a încălcat Constituţia Statelor Unite, argumentând că aceasta interzice plasarea în detenţie pe termen nelimitat a persoanelor fără a le oferi posibilitatea de a contesta această măsură.
"Tribunalul a respins cu fermitate această încercare a guvernului Trump de a reţine în mod arbitrar solicitanţi de azil fără un proces", a declarat, potrivit unui comunicat, Michael Tan, unul dintre avocaţii ACLU pentru apărarea drepturilor migranţilor.
"Guvernul ar putea încerca, nu poate eluda Constituţia pentru a-i descuraja şi pedepsi pe solicitanţii de azil care caută protecţie", a adăugat el.
Un judecător se opune menţinerii în detenţie pe termen nelimitat a solicitanţilor de azil din SUA
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

585
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
585

2.078
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
2.078

154
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
154

5.617
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
5.617

78
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
78

2.437
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
2.437

37
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
37

4.076
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
4.076

113
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
113

42
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
42

93
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
93

7.294
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
7.294

109
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
109
















Comentează