Un german în vârstă de 70 de ani a fost condamnat miercuri la cinci ani de închisoare pentru un atac cu cuţitul împotriva a patru refugiaţi, transmite dpa preluată de Agerpres.
Inculpatul a fost găsit vinovat de tentativă de omor şi de provocare de răni grave.
El şi-a recunoscut vinovăţia şi le-a prezentat scuze victimelor în timpul procesului, desfăşurat în oraşul Heilbronn, în sudul Germaniei.
'Nu sunt xenofob, nu sunt extremist de dreapta', a afirmat el în scrisorile adresate victimelor şi citite în instanţă.
Bărbatul a explicat că era 'îngrozitor de beat' atunci când a comis atacurile, pe 17 februarie, în piaţa centrală din Heilbronn, şi că nu îşi aminteşte faptele.
Potrivit actului de inculpare, el a atacat cu un cuţit de bucătărie patru tineri, despre care credea că sunt solicitanţi de azil.
În primele declaraţii de după atac, bărbatul a susţinut că a vrut să trimită un semnal 'împotriva politicii Germaniei cu privire la refugiaţi'.
Interogat ulterior, el a afirmat că nu îşi mai menţine această poziţie.
Un afgan, care avea 17 ani în momentul atacului, a fost rănit grav, iar un irakian de 25 de ani şi un sirian de 19 ani au suferit răni uşoare. O a patra persoană atacată a reuşit să fugă şi să scape nevătămată.
Un german în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru un atac cu cuţitul împotriva unor refugiaţi
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784















Comentează