Un funcţionar european a fost condamnat luni la 4 ani de închisoare cu executare pentru violarea uneia dintre colaboratoarele sale, în 2015, în sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, informează marţi AFP.
Acest director, de naţionalitate estoniană, născut în 1967, are la dispoziţie o lună pentru a face apel împotriva acestei decizii, luată luni în primă instanţă de tribunalul corecţional din capitala belgiană.
"El susţine că victima a consimţit, însă în motivarea sentinţei tribunalul consideră că acest consimţământ nu există", a explicat Luc Hennart, care prezidează prima instanţă francofonă de la Bruxelles.
Faptele au avut loc în septembrie 2015, cu ocazia "unei petreceri organizate de cel interesat pentru a-şi motiva colaboratorii să participe la un nou proiect profesional şi cu ocazie naşterii fiicei sale", a detaliat Hennart. Apoi, "situaţia a evoluat, a degenerat".
Victima, cu 20 de ani mai tânără ca agresorul ei, lucra în acelaşi departament în calitate de jurist, sub conducerea lui, circumstanţă considerată agravantă de tribunal.
Inculpatul a fost condamnat să-i plătească femeii mai mult de 30.000 de euro daune şi prejudicii morale, precum şi 5.000 de euro partenerului ei. De asemenea, tribunalul a emis împotriva înaltului funcţionar o interdicţie de a-şi exercita drepturile civice pentru 5 ani.
Funcţionarul incriminat, Magnus R., ocupa funcţia de director în cadrul Direcţiei Generale Mobilitate şi Transporturi a Comisiei Europene. El "a fost suspendat după ce incidentul a fost semnalat pentru prima dată Comisiei şi proceduri interne au fost angajate", a declarat un purtător de cuvânt al executivului european
Un funcţionar european a fost condamnat luni la 4 ani de închisoare pentru că și-a violat o colaboratoare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează