Un bărbat a fost reţinut, joi, după ce a înşelat 24 de persoane cu suma totală de 60.000 de lei, bani încasaţi drept avans pentru a le închiria un imobil din municipiul Constanţa.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, suspectul de înşelăciune a fost reţinut în urma a două percheziţii la locuinţele acestuia.
"La data de 4 septembrie a.c., poliţiştii (...) au efectuat două percheziţii domiciliare. Percheziţiile au avut loc în municipiul Constanţa, la locuinţele unui bărbat bănuit de comiterea faptei. Astfel, din probatoriul administrat în dosar a rezultat că, în perioada 2024-2025, bărbatul ar fi indus în eroare 24 de persoane, cărora le-ar fi oferit spre închiriere un imobil din municipiul Constanţa. După ce ar fi încasat diferite sume de bani, cu titlu de avans, de la persoanele vătămate, nu şi-ar mai fi îndeplinit promisiunea de a pune la dispoziţia acestora imobilul, în vederea închirierii. Prejudiciul în cauză este de 60.000 de lei", se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Constanţa către Agerpres.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa, iar vineri va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală.
La percheziţiile domiciliare, efectuate de poliţişti sub coordonarea procurorului de caz, au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Un bărbat le-a promis altor 24 de persoane că le închiriază un imobil pe litoral: S-a făcut nevăzut după ce a luat zeci de mii de lei
Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 04-09-2025
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

140
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
140

1.080
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
1.080

2.064
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.064

3.441
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
3.441

56
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
56

2.076
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.076

2.905
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
2.905

78
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
78

2.479
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.479

111
La pas spre Ierusalim...
111

2.528
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.528

3.577
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.577

4.756
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.756
















Comentează