Repartizarea sumelor din planul european de relansare, volumul viitorului buget plurianual al UE şi eventualele noi surse de finanţare sunt principalele puncte de divergenţă dintre liderii europeni, dar un acord al acestora, deşi dificil, este posibil până în luna iulie, a estimat joi ambasadorul german pe lângă UE, Michael Clauss, potrivit AFP citată de Agerpres.
Prima etapă a negocierilor privind bugetul plurianual pentru perioada 2021-2027, încheiată fără un acord înaintea izbucnirii crizei coronavirusului, a evidenţiat dificultatea găsirii unui compromis între ţările care susţin un buget limitat, şi anume Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia, şi cele care doresc un buget cu alocări mai semnificative, respectiv Franţa şi statele din sudul Europei.
Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută o propunere revizuită de buget plurianual, în valoare totală de 1.100 de euro, plus un plan de relansare bazat pe crearea unui fond de 750 de miliarde de euro constituit din sume atrase de executivul comunitar de pe pieţele financiare, din care 500 de miliarde de euro ar urma să fie subvenţii şi restul de 250 de miliarde împrumuturi.
Modalitatea de repartizare a sumelor din acest fond, raportul dintre subvenţii şi împrumuturi, condiţiile ataşate acestor fonduri (reformele necesare, sectoarele ţintă etc.) sunt tot atâtea puncte care prefigurează negocieri dificile, a spus ambasadorul Michael Clauss la o conferinţă organizată de European Policy Centre (EPC).
El nu s-a arătat optimist nici cu privire la opţiunile asupra creşterii resurselor financiare proprii pentru ca viitorul buget al UE să depindă mai puţin de contribuţiile statelor membre, Comisia Europeană evocând drept posibile noi surse de finanţare taxarea companiilor poluante sau chiar a celor din sectorul digital. Negocierile precedente asupra bugetului au arătat că nu a existat ''niciun acord asupra niciunei taxe, cu excepţia taxei asupra plasticului'', a amintit ambasadorul german.
Toate acestea vor fi discutate de liderii europeni prin videoconferinţă la summitul din 18-19, dar nu se aşteaptă un acord în urma acestor discuţii. ''Va fi o pregătire aprofundată pentru un viitor summit la o dată ulterioară, care în măsura posibilului va trebui să fie o întâlnire fizică'', a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.
''Propunerea (Comisiei) are peste o mie de pagini, vom avea toţi nevoie de mai multe săptămâni să înţelegem bine ce vrea să spună'', a remarcat ambasadorul Michael Clauss, estimând că un al doilea summit va fi în iulie. ''Sperăm să obţinem un acord înaintea vacanţei de vară. Va fi dificil (...), dar este posibil'', speră el.
Pe de altă parte, conform unui document politic consultat de Reuters, Germania va susţine în timpul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, pe care o preia la 1 iulie, condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, propunere care aparent vizează Ungaria şi Polonia şi care astfel ar putea îngreuna şi mai mult obţinerea acordului unanim asupra bugetului şi planului de relansare.
Un acord european privind bugetul UE şi planul de relansare până în iulie este dificil, dar posibil(ambasador german)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.175
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.175

35
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
35

164
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
164

4.412
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.412

2.383
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.383

572
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
572

4.043
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.043

8.837
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.837

4.310
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.310

4.183
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.183

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.596
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.596

213
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
213
















Comentează