Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a lansat sâmbătă un apel către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american, Joe Biden, de a se întâlni pentru a face progrese în materie de dezarmare, în pofida nivelului foarte scăzut la care au ajuns relaţiile dintre Moscova şi Washington, transmite AFP potrivit Agerpres.
'Cred că este imperativ ca preşedinţii să se întâlnească. Experienţa arată că este necesar să se întâlnească şi să negocieze', a afirmat Gorbaciov, citat de agenţia rusă Interfax.
'Este clar că esenţialul este să se evite un război nuclear. Întrucât o astfel de problemă trebuie evitată, este imposibil să o rezolvi de unul singur, trebuie (ca preşedinţii rus şi american) să se întâlnească', a continuat el, apreciind că, 'dacă dorinţa de a ajunge la dezarmare şi de a întări securitatea prevalează, atunci multe pot fi realizate'.
Mihail Gorbaciov, acum în vârstă de 89 de ani, a chemat deja în ianuarie la o 'normalizare a relaţiilor' între SUA şi Rusia, declarându-se 'îngrijorat în grad înalt'.
Relaţii ruso-americane sunt afectate de crizele repetate, de la situaţia din Ucraina şi Siria până la acuzaţii de ingerinţă electorală, spionaj sau, mai recent, de atacuri informatice.
Cele două puteri au reuşit totuşi să ajungă in extremis la un acord în ianuarie cu privire la prelungirea importantului tratat de dezarmare nucleară New Start, semnat în 2010 şi care era atunci ameninţat să expire.
Prelungirea tratatului a dat speranţa unei ameliorări a dialogului între Washington şi Moscova după învestirea lui Joe Biden, însă cele două părţi au prevenit că se vor arăta ferme în ce priveşte interesele lor naţionale.
Ultimul lider sovietic oferă soluția pentru normalizarea relațiilor dintre Rusia și SUA: 'Cred că este imperativ ca preşedinţii să se întâlnească'
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

498
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
498

1.176
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
1.176

2.826
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
2.826

78
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
78

4.951
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
4.951

2.257
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.257

4.249
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.249

148
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
148

7.185
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.185

320
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
320

9.761
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.761

5.000
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
5.000

5.403
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.403
















Comentează