UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 13-02-2026 09:51

Article thumbnail

Sursă foto: Illustronaut / Alamy / Profimedia

Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pregătesc o serie de noi mecanisme de finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în infrastructura energetică, potrivit unui proiect de document al Comisiei Europene, consultat de Reuters citat de news.ro

Planurile apar în contextul presiunilor asupra liderilor europeni de a reduce costurile energiei pentru gospodării şi industrie, care reclamă pierderea competitivităţii din cauza facturilor ridicate.

Strategia Comisiei vizează mobilizarea unui volum mai mare de capital privat în sectorul energetic, unde investiţiile în reţele electrice şi renovări pentru eficienţă energetică sunt sub nivelul necesar pentru atingerea obiectivelor climatice şi energetice ale UE.

Printre măsurile propuse se numără un mecanism de securitizare a creditelor, prin care Banca Europeană de Investiţii ar facilita transferul unor împrumuturi existente din bilanţurile băncilor, eliberând astfel capacitate de creditare pentru noi finanţări. Documentul arată că unele bănci sunt limitate de praguri de concentrare care le împiedică să acorde credite suplimentare operatorilor de reţele electrice.

Un al doilea instrument ar permite finanţare în afara bilanţului, prin transformarea veniturilor viitoare estimate ale operatorilor de reţea în lichidităţi imediate, pentru a susţine modernizarea infrastructurii. Proiectul menţionează că mulţi operatori se confruntă frecvent cu constrângeri de lichiditate şi spaţiu limitat pentru îndatorare tradiţională.

O altă schemă ar majora garanţiile oferite de BEI băncilor, astfel încât acestea să poată finanţa operatorii mici de distribuţie a energiei. De asemenea, ar facilita asocierea operatorilor mici în societăţi mixte pentru a accesa condiţii de finanţare standardizate, de regulă inaccesibile jucătorilor de dimensiuni reduse.

Documentul nu precizează dimensiunea financiară a noilor instrumente, iar detaliile pot suferi modificări înainte de publicarea oficială a planului, programată pentru luna martie. Unele măsuri ar putea fi implementate încă din acest an, iar altele în 2027.

Banca Europeană de Investiţii a investit anul trecut 33 de miliarde de euro în proiecte energetice în Europa, un nivel record.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri