Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Kovacs Mihaly Levente, susţine că PNL Mureş a furat startul campaniei electorale, fără a avea un candidat desemnat sau un program electoral, în urma anunţului făcut de liderul organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, Ciprian Dobre, de invitare a tuturor formaţiunilor politice, a mediului academic şi a organizaţiilor neguvernamentale pentru desemnarea unui candidat unic la Primăria Târgu Mureş, în alegerile locale din 2024.
"PNL Mureş a furat startul campaniei electorale, însă, spre surprinderea noastră, fără candidat, fără program, fără decizii clare. Un fel de vor, dar de fapt nu vor. Vor alt primar, dar nu vor să-şi asume un candidat. Le place această administraţie, dar nu ne le place nici să rămână pe dinafară. Zic că vor schimbare, dar propriul lor viceprimar de la PNL nu vor să şi-l schimbe. Timp de 3 ani lucrează împreună cu primarul, sunt bine-mersi. Acum se trezesc că de fapt nu e nimic bine. Cum vine asta, dragi colegi de la PNL? Vreţi şi înăuntru, vreţi şi-n afară? Ar fi bine să vă decideţi, ca măcar oamenii sau cei care v-au votat să ştie ce vreţi, de fapt. Că noi, restul, ştim prea bine: şi călare şi pe jos în acelaşi timp nu se poate", a arătat Kovacs Mihaly Levente, într-un mesaj video postat pe reţelele de socializare.
Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş a hotărât să facă un apel la toate formaţiunile politice, la mediul academic şi la organizaţiile neguvernamentale pentru desemnarea unui candidat unic la Primăria Târgu Mureş, pentru alegerile locale din 2024, a anunţat, marţi, liderul organizaţiei judeţene a liberalilor, Ciprian Dobre.
"Partidul Naţional Liberal va susţine pentru alegerile locale din 2024 o persoană competentă şi care să redea viaţa acestui oraş. Partidul Naţional Liberal cheamă şi invită toate forţele politice reprezentate în Târgu Mureş, reprezentate sau nereprezentate în Consiliul Local, cheamă şi invită societatea academică din Târgu Mureş, mediul non-guvernamental, la discuţii pentru a găsi această persoană care poate reprezenta alternativa pentru administraţia Soos (...) Noi suntem ferm convingi că Târgu Mureşul are această persoană care să conducă municipiul Târgu Mureş, cum zicea profesorul Horaţiu Suciu, compatibilă cu secolul 21, nu aşa cum este condus astăzi, iar Partidul Naţional Liberal este dispus la acest dialog. Şi cred că fiecare dintre noi, membri de partid sau ne-membri de partid, trebuie să punem deasupra interesului de partid interesele municipiului Târgu Mureş, a copiilor noştri, a tinerilor, a vârstnicilor şi a tuturor celor care mai vor să trăiască în acest oraş fără să fie sufocaţi de gunoaie, fără să fie sufocat de un trafic inconsecvent şi haotic", a declarat liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, într-o conferinţă de presă.
Liderul PNL Mureş şi-a manifestat convingerea că prin dialog să poate găsi o persoană care să conducă municipiul Târgu Mureş mai bine decât administraţia actuală.
UDMR Târgu Mureş: PNL Mureş a furat startul campaniei electorale, fără candidat, fără program
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.437

502
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
502

569
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
569

1.129
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.129

3.258
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.258

1.011
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.011

2.571
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.571

4.816
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.816

14.289
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.289

978
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
978

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.130
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.130

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează