O avalanşă submarină ar fi putut creşte forţa devastatorului tsunami survenit după cutremurul cu magnitudinea de 7,5 pe Richter în nordul insulei indoneziene Sulawesi, care a provocat moartea a cel puţin 1.400 de persoane, potrivit experţilor citaţi miercuri de EFE preluată de Agerpres.
"S-au observat alunecări de teren masive de pe versanţii munţilor în jurul văii în care se situează oraşul Palu şi de-a lungul zonei de coastă (...) Astfel de alunecări de pământ ar fi putut avea loc nu doar pe uscat", a declarat agenţiei EFE Jason R. Patton, geolog la Universitatea de Stat Humboldt din SUA. "Este prin urmare posibil ca aceste avalanşe submarine să fi contribuit la dimensiunea tsunami-ului", a subliniat expertul referitor la valul uriaş care a provocat numeroase victime, mai ales la Palu.
Această ipoteză este împărtăşită şi de alţi experţi, precum Sukmandaru Prihatmoko, preşedintele Asociaţiei Indoneziene a Geologilor (IAGI), sau Phil Cummins, geolog la Facultatea de Ştiinţe a Pământului din cadrul Universităţii Naţional Australiană.
Potrivit lui Patton, tsunamiurile intervin după cutremurele care se produc în faliile în care două blocuri exercită presiuni frontale şi creează o mişcare verticală, în timp ce seismul din Sulawesi a fost unul prin alunecare, ceea ce nu deplasează de obicei cantităţi mari de apă. Prin urmare, la prima vedere, geologii nu se aşteptau ca acest cutremur să genereze un tsunami atât de puternic, a precizat expertul.
Potrivit martorilor, valul uriaş care a lovit oraşul Palu din Sulawesi a avut 5 metri înălţime, deşi nu există date ştiinţifice care se coroboreze această cifră. Însă în urma avalanşelor submarine, tsunami-ul ar fi putut creşte în zona de sud a golfului Palu, unde apa nu este atât de adâncă.
"Se ştie că atunci când un tsunami avansează spre ape mai puţin adânci venind dinspre ape profunde, valurile cresc în înălţime", a precizat Patton. El a subliniat că experţii trebuie să strângă toate informaţiile necesare pentru a avea o idee exactă despre ce anume a putut provoca un tsunami de asemenea dimensiuni.
"Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă trăiesc într-o ţară unde se produc cutremure frecvente şi dacă locuiesc în zona de coastă sau într-o zonă joasă, după un cutremur de 20 de secunde trebuie să se îndrepte cât mai repede spre o regiune înaltă şi să rămână acolo cât mai multe ore".
Tsunami-ul din Indonezia ar fi fost amplificat de o avalanșă submarină
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează