Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse au fost furate în luna martie dintr-un muzeu de lângă Parma, în nordul Italiei, au confirmat carabinierii duminică, potrivit AFP, potrivit Agerpres.
Patru intruşi au pătruns în villa Fundaţiei Magnani Rocca, din Traversetolo, şi au sustras aceste tablouri în noaptea de duminică, 22 martie, spre luni, 23 martie, a declarat un purtător de cuvânt al carabinierilor, confirmând informaţiile transmise de televiziunea publică RAI.
Hoţii au forţat poarta principală şi au furat trei tablouri, după care au fugit prin parcul muzeului.
Potrivit presei italiene, tablourile furate sunt 'Peştii', o operă târzie (1917) a lui Auguste Renoir, 'Natură moară cu cireşe' (1885-1887) a lui Paul Cézanne şi 'Odaliscă pe terasă' (1922) a lui Henri Matisse.
Carabinierii desfăşoară o anchetă şi exploatează imaginile filmate de camerele de supraveghere ale muzeului, precum şi ale locuinţelor şi magazinelor din vecinătate, a precizat purtătorul de cuvânt.
Fundaţia Magnani Rocca adăposteşte colecţia istoricului de artă Luigi Magnani (1906-1984), ce mai cuprinde opere de Dürer, Rubens, Van Dyck, Goya, Monet şi ale artistului italian Giorgio Morandi.




























Comentează