Valoarea tranzacţiilor din piaţa imobiliară românească a depăşit patru miliarde de euro în ultimii cinci ani, cei mai activi cumpărători fiind investitorii sud-africani, cu o cotă de piaţă de 28%, aceştia fiind urmaţi de investitorii greci (14%), francezi (10%) şi români (7%), conform unei analize de specialitate remisă marţi AGERPRES.
În intervalul analizat, piaţa locală a atras investitori din peste 15 ţări de pe patru continente, atenţia cumpărătorilor fiind concentrată preponderent asupra proprietăţilor din Bucureşti, cu o cotă de 69% din capitalul plasat. Potrivit analizei firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, tranzacţii importante au fost realizate şi în Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi, Craiova sau Piteşti, cota de piaţă a acestor oraşe variind între 2% şi 5%.
Segmentul clădirilor de birouri reprezintă clasa preferată de active, cu o pondere de 39% în volumul tranzacţionat, urmat îndeaproape de retail, cu o cotă de 34%. Sectorul industrial a generat tranzacţii de circa 700 de milioane de euro, având o cotă de 18%, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu hoteluri s-a situat la circa 250 de milioane de euro (6%).
Analiştii imobiliari apreciază, în context, că piaţa imobiliară locală va continua să genereze lichiditate, permiţând dezvoltatorilor să se capitalizeze pentru demararea unor proiecte noi.
Tranzacțiile imobiliare de pe piața românească au depășit patru miliarde de euro în ultimii cinci ani. Cei mai activi sunt investitorii din Africa de Sud
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
1

985
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
985

3.429
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.429

2.848
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.848

35
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
35

8.930
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
8.930

33
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
33

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

62
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
62

404
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
404

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.367
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.367

2.154
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.154
















Comentează