Premierul britanic Theresa May şi omologul său irlandez Leo Varadkar au participat miercuri la înmormântarea jurnalistei Lyra McKee, care a fost împuşcată mortal în timp ce asista la revoltele din Irlanda de Nord de săptămâna trecută, relatează dpa potrivit Agerpres.
Părintele Martin Magill, un preot catolic care a vorbit la slujba din catedrala St Anne din Belfast, le-a cerut oamenilor să facă din moartea lui McKee "o poartă spre un nou început" în procesul de pace fragil din Irlanda de Nord.
La funeralii au mai participat şi liderii principalelor partide politice din Irlanda de Nord şi preşedintele irlandez Michael D Higgins.
Magill i-a felicitat pe liderii politici pentru că "stau împreună" după moartea Lyrei McKee în Derry/Londonderry joia trecută.
"Totuşi, am rămas cu o întrebare: De ce, în numele Domnului, a trebuit să moară o femeie de 29 de ani cu toată viaţa înaintea ei pentru a ajunge în acest punct?", a spus el, fiind aplaudat în picioare.
Serviciul de poliţie din Irlanda de Nord a anunţat marţi că o femeie de 57 de ani a fost arestată în baza legii antiterorism în legătură cu împuşcarea mortală a Lyrei McKee.
Poliţia reţinuse anterior doi adolescenţi, dar amândoi au fost eliberaţi duminică fără a fi puşi sub acuzare.
Noua IRA, un grup scindat din fosta Armată Republicană Irlandeză, şi-a recunoscut responsabilitatea pentru uciderea lui McKee într-o scrisoare trimisă luni media locale.
Înainte de înmormântare, familia jurnalistei Lyra McKee a adus un omagiu unui "suflet blând, nevinovat, care nu ar fi dorit răul nimănui".
"Era o femeie inteligentă şi hotărâtă care credea cu pasiune în incluziune, dreptate şi adevăr", a transmis familia într-un comunicat dat publicităţii prin intermediul avocaţilor.
Ei au cerut oamenilor "să continue mesajul ei de pozitivism şi de speranţă", adăugând că mulţi oameni din Irlanda de Nord sunt "pe bună dreptate mâniaţi" după moartea ei.
"Răspunsul Lyrei ar fi fost simplu: singurul mod de a depăşi ura şi intoleranţa este cu dragoste, înţelegere şi bunătate", a precizat familia.
Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Karen Bradley, le-a spus marţi parlamentarilor că politicienii locali "trebuie să preia iniţiativa (...) inclusiv în domeniul vital al combaterii tuturor formelor de activitate paramilitară".
Tulburările din oraş au avut loc chiar înainte de weekendul de Paşti, când republicanii, care doresc reunificarea Irlandei de Nord cu Republica Irlanda, marchează în mod tradiţional aniversarea Rebeliunii de Paşti din 1916 împotriva guvernării britanice.
Într-un comunicat trimis Irish News din Belfast, Noua IRA a afirmat că revoltele de dinainte de moartea lui McKee au fost "provocate" de poliţie.
"Le-am cerut voluntarilor noştri să aibă cea mai mare grijă atunci când se angajează cu duşmanul şi am introdus măsuri pentru a ne asigura de acest lucru", se mai menţionează în comunicat.
Procesul de pace a început în Irlanda de Nord prin semnarea Acordului din Vinerea Mare din 1998, care a dus la împărţirea puterii în acest teritoriu.
IRA şi-a încheiat oficial campania de violenţe în 2005, dar Noua IRA şi alte mici grupuri comit în continuare atacuri şi pretind că reprezintă IRA, notează dpa.
Theresa May şi omologul său irlandez Leo Varadkar au participat miercuri la înmormântarea jurnalistei Lyra McKee
Explorează subiectul
Articole Similare

539
Prigoană creștină în Armenia? Dosar penal împotriva „patriarhului”: anchetatorii fac acuzații grave, miza însă e mult mai mare
539

195
Cât durează cel mai lung zbor fără escală din lume și ce primesc pasagerii la bord
195

827
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
827

32
Ministerul rus de Externe a respins afirmaţia potrivit căreia Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit
32

1.620
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
1.620

2.115
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.115

978
VIDEO Se construiește cel mai lung tunel feroviar: Italia, Franța și Austria se unesc sub pământ, totul într-un proiect de mare amploare
978

3.697
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
3.697

96
Şefa guvernului danez: „Dorinţa lui Donald Trump de a controla Groenlanda a rămas intactă”
96

2.773
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
2.773

2.266
UPDATE Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
2.266

4.649
Zelenski se revoltă împotriva americanilor, după ce a fost presat să cedeze în fața rușilor: SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
4.649

4.269
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
4.269

















Comentează