Ambasadorul bulgar la Ankara, Anghel Ciolakov, a fost convocat la Ministerul de Externe turc pentru clarificări cu privire la afirmaţii ale Bulgariei referitoare la implicarea Turciei în alegerile legislative şi prezidenţiale bulgare din 14 noiembrie şi interferenţa acesteia în afacerile sale interne, relatează vineri BTA.
Agenţia de ştiri turcă Dogan a relatat că viceministrul de externe Faruk Kaymakci a formulat în cursul întrevederii de joi un protest ferm cu privire la ceea ce a numit drept insinuările Bulgariei.
Kaymakci i-a spus ambasadorului bulgar că Turcia a oferit asistenţă pentru desfăşurarea calmă a scrutinului pe teritoriul său şi a respins ca fiind complet neadevărate alegaţiile că ţara sa a intervenit în aceste alegeri, că a manipulat alegători şi a intervenit în afacerile interne bulgare.
El a protestat şi faţă de faptul că ambasadorul turc la Sofia a fost convocat la rândul său la MAE bulgar joi pentru a fi informat în legătură cu aceste alegaţii.
Kaymakci a adăugat că MAE turc consideră absolut inacceptabile astfel de afirmaţii din partea Bulgariei, stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene.
MAE turc, mai menţionează BTA, i-a prezentat ambasadorului Ciolakov o notă de protest adresată MAE bulgar care s-ar referi la răspândirea de către Bulgaria de alegaţii cu privire la Turcia, precum şi la faptul că autorităţile bulgare au permis organizarea de manifestaţii în faţa Ambasadei Turciei la Sofia.
Bulgaria este gazda unei importante comunităţi etnice turce şi de asemenea în Turcia trăiesc circa 350.000 de etnici turci cu cetăţenie bulgară, aminteşte publicaţia online Balkan Insight, potrivit căreia ambasadorul Ciolakov a fost informat la convocarea de joi că Turcia respinge toate acuzaţiile în sensul că autorităţile turce le-au cerut votanţilor bulgari de etnie turcă să voteze la 14 noiembrie pentru o formaţiune a etnicilor turci din Bulgaria.
Guvernul şi partidele de opoziţie din Turcia, precum şi Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi, principala formaţiune a etnicilor turci din Bulgaria, au făcut apel la toţi cetăţenii bulgari din Turcia să voteze la scrutinul din 14 noiembrie.
Potrivit cotidianului bulgar Novinite, ministrul de interne bulgar Boiko Raşkov a spus că media turce au îndemnat la participarea masivă a acestora la alegeri şi a notat că doar la o secţie de votare din oraşul turc Izmir au votat pentru 1500 de alegători, ceea ce a apreciat ca fiind obiectiv imposibil.
Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi a obţinut peste 80.000 de voturi în 126 de secţii de vot din oraşe din Turcia. Datorită şi prezenţei scăzute la votul de duminică din Bulgaria, acest partid a obţinut peste 13% din voturi şi 34 de locuri în parlamentul unicameral bulgar.
Formaţiunea etnicilor turci a avut în premieră şi propriul candidat la preşedinţie, Mustafa Karadayi, care a obţinut aproape 12% din totalul voturilor, şi îl susţine pe candidatul independent Anastas Ghergikov, susţinut şi de partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov, în al doilea tur de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu, Rumen Radev.
Tensiuni diplomatice - Ambasadorul bulgar la Ankara, convocat la MAE turc
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.100
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
1.100

2.921
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.921

4.119
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
4.119

4.936
Arma misterioasă apărută pe frontul ucrainean: Kievul ar putea paraliza infrastructura fără explozii și distrugeri la vedere
4.936

2.680
Donald Trump este sigur, după ce Iranul a acceptat armistițiul: Este o victorie totală și completă!
2.680

1.906
VIDEO Așa arată una dintre cele mai ciudate case din lume: Are o lățime de doar 63 de centimetri, dar deține toate facilitățile moderne
1.906

6.362
VIDEO Israelul acceptă armistițiul la care au ajuns SUA și Iranul, dar impune o condiție esențială
6.362

5.185
În largul Egiptului a fost descoperită o comoară uriașă: Ar putea scoate țara din criza profundă în care intrase
5.185

8.463
Donald Trump dezvăluie cine ar fi, de fapt, în spatele deciziei Iranului de a accepta un armistițiu: Da, am auzit asta!
8.463

7.041
S-a ajuns la un armistițiu, dar Iranul va percepe o taxă uriașă pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
7.041

17.801
Poziția oficială a Iranului, după armistițiul anunțat de către Donald Trump: Se redeschide Strâmtoarea Ormuz
17.801

1.631
Moment istoric în spațiu: astronauții Artemis și cei de pe ISS au comunicat pentru prima dată direct
1.631

3.558
Propuneri dure de la Teheran: care sunt cele 10 puncte ale planului ce complică încheierea războiului cu SUA
3.558
















Comentează