VIDEO Radu Miruță, despre efectele crizei combustibililor în România: "Orice penurie se transformă într-o problemă de securitate naţională"

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 08-04-2026 08:38

Actualizat: 08-04-2026 08:54

Article thumbnail

Sursă foto: captura Digi24

Radu Miruţă, viceprim-ministru şi ministru al Apărării Naţionale, afirmă că, în contextul crizei carburanţilor care se extinde la nivel mondial, ”nu există, în momentul de faţă, o spaimă că România ar avea probleme cu alimentarea, în aceste clipe, cu combustibil”. Ministrul susţine că, în funcţie de cât va dura, criza combustibililor se poate transforma într-o problemă de securitate naţională.

”Orice penurie, cu atât mai mult una energetică, se duce la un moment dat şi într-o problemă de securitate naţională, în funcţie de cât de mult durează. Momentan nu suntem acolo. România nu se alimentează pentru suplimentul faţă de ce produce în ţară direct din Iran, de asta şi preţurile, poate, în România au crescut mai puţin la combustibil decât în alte ţări. Însă e un lucru foarte clar, e un principiu al vaselor comunicante: prin acea strâmtoare treceau 25% din volumele de petrol ale lumii. Nu veneau în România, veneau în altă parte care acum cer, care acum solicită. Evident că se propagă problema asta şi în ţările care nu se alimentau direct din Iran. Avantajul României este că 45% din motorină o produce o rafinează pe teritoriul naţional. Avem rafinării, avem producţie semnificativă şi atunci impactul acestei probleme din Iran se diluează în România, atunci când atinge România. Dar da, în funcţie de cât de mult va dura, va ajunge valul ăsta şi în România”, a afirmat vicepremierul Miruţă, la Digi 24, marţi seară, potrivit news.ro.

El a precizat că, în cadrul unei discuţii la vârful Executivului, s-a transmis că există nişte stocuri operaţionale de combustibili, gaz şi alte materii prime, inclusiv stocuri pentru Armată.

”Din ceea ce am înţeles de la domnul ministru al Energiei, doar în aceste depozite, România are cantităţi pentru vreo sută de zile. Cumulate. Dar este o informaţie pe care trebuie să o confirme. Asta s-a spus la o şedinţă cu vicepremierii, unde, mă rog, evident că suntem interesaţi la nivel de Guvern ce se întâmplă cu această criză”, a spus Miruţă.

Stocurile de combustibil necesare vehiculelor militare

Ministrul Apărării a explicat că, în mod normal, stocurile de combustibil necesare vehiculelor militare ar trebui să fie asigurate.

”Există nişte decizii foarte clare. Armata are stocurile puse deoparte. Imaginaţi-vă că n-ar avea niciun sens să se fi investit în autovehicule militare care la un moment dat să rămână fără combustibil. Armata are o situaţie separată. Oricât de urâtă ar fi penuria, pe lege, la stocurile armatei nu e voie să se atingă decât printr-o decizie specifică pentru astfel de situaţii. Evident că statul român, în funcţie de situaţie, poate redecide absolut orice. Dar nu are sens să ajungi la stocurile armatei şi oricum, până s-ar ajunge acolo, ar fi alte probleme de rezolvat înainte. Nu există, în momentul de faţă, o spaimă că România ar avea probleme cu alimentarea, în aceste clipe, cu combustibil”, a adăugat Radu Miruţă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri