Rusia a avertizat miercuri că nu va sta cu "braţele încrucişate" în faţa acţiunilor Occidentului, pe care îl acuză că încearcă să obţină avantaje unilaterale şi să instige Ucraina de a provoca Moscova, relatează EFE şi Interfax.
"Nu vom sta cu braţele încrucişate", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, referindu-se la presiunile occidentale care urmăresc o "mai mare descurajare a Rusiei", în cursul unei intervenţii în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal).
În discursul său, şeful diplomaţiei ruse a denunţat faptul că Occidentul "şi-a dublat" presiunea politico-militară asupra Rusiei.
"Este suficient să ne uităm la manevrele din ce în ce mai provocatoare desfăşurate de-a lungul graniţelor noastre, atragerea regimului de la Kiev pe orbita NATO, livrările de arme letale către acesta şi instigarea lui la provocări directe împotriva Federaţiei Ruse", a declarat Lavrov.
Ministrul de externe rus a avertizat că Rusia va adopta "măsuri de ripostă necesare" dacă nu va primi un "răspuns constructiv" din partea Occidentului la cererile sale privind acordarea de garanţii de securitate, pe care Kremlinul îl aşteaptă săptămâna aceasta.
Lavrov a insistat că Moscova nu va tolera ca dezbaterea asupra propunerilor de garanţii de securitate prezentate SUA şi NATO să se lungească la infinit şi speră că acestea se vor ţine de promisiunea de a răspunde în scris.
Din această cauză, a spus el, Rusia nu a dorit ca discuţiile cu privire la Ucraina şi propriile ei preocupări de securitate să fie extinse prin includerea Uniunii Europene sau a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), potrivit Reuters.
"În funcţie de conţinutul acestui răspuns, aşteptat săptămâna aceasta, împreună cu colegii din alte instituţii vom pregăti propuneri pentru preşedinte (Vladimir Putin)", a afirmat ministrul rus, reiterând poziţia Moscovei că va lua "măsuri adecvate", pe care nu le-a specificat, dacă nu va primi un răspuns constructiv din partea SUA şi NATO cu privire la garanţiile de securitate pe care le solicită.
Garanţiile de securitate cerute de Rusia prevăd încetarea extinderii în continuare a Alianţei Nord-Atlantice, în special în Ucraina şi Georgia, încetarea oricărei cooperări militare cu fostele republici sovietice şi retragerea trupelor şi a echipamentelor NATO pe poziţiile pe care le ocupa înainte de 1997.
În acelaşi timp, Rusia îşi va consolida cooperarea strategică cu Cuba, Venezuela şi Nicaragua în "toate domeniile", a mai declarat ministrul rus de externe. "În ceea ce priveşte Cuba, Nicaragua şi Venezuela, avem relaţii foarte strânse şi cooperare strategică în toate domeniile: în economie, cultură, educaţie şi colaborarea tehnico-militară", a spus şeful diplomaţiei ruse.
Lavrov a menţionat că, în timpul discuţiilor recente cu liderii celor trei ţări, preşedintele rus Vladimir Putin a convenit să consolideze în continuare legăturile cu Cuba, Venezuela şi Nicaragua.
Cu două săptămâni în urmă, viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, nu a exclus şi nici nu a confirmat o posibilă desfăşurare de "infrastructuri militare ruse" în Cuba şi Venezuela.
"În cursul discuţiilor telefonice recente dintre preşedintele Putin şi omologii săi din aceste trei state prietene, au fost examinate modalităţi de aprofundare a parteneriatului nostru strategic în toate domeniile, fără excepţie", a spus miercuri Lavrov.
Rusia a comasat zeci de mii de militari şi un număr important de echipamente la frontiera cu Ucraina, stârnind temeri privind o invazie în ţara vecină. Moscova neagă orice intenţie de invazie, dar solicită SUA şi NATO garanţii de securitate, prezentându-se drept "o victimă", conform media ucrainene.
Tensiune totală! Rusia trece la amenințări în fața presiunilor occidentale: 'Nu vom sta cu brațele încrucișate'
București
13°C
Articole Similare

16.637
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
16.637

6.523
FOTO Dovada că România chiar a pus lupul paznic la oi: Bolojan și Nicușor Dan au 'ciuruit' bugetele instituțiilor pe care le-au reprezentat
6.523

31.514
Brigitte Macron, despre despărțirea dificilă care se prefigurează: "O să fie o suferință sfâșietoare”
31.514

29.434
EXCLUSIV Asalt final susținut de Nicușor Dan: Coaliția pregătește o decizie politică majoră
29.434

8.873
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
8.873

4.707
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.707

2.003
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
2.003

17.229
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.229

25.483
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.483

12.334
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.334

24.709
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.709

4.464
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.464

16.192
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
16.192
















Comentează