Statele Unite ale Americii dispun de o mulţime de dovezi privitoare la prezenţa militară a Rusiei în Donbas (estul separatist al Ucrainei), unde Moscova utilizează sisteme moderne electronice de ghidare a rachetelor de tip "sol-aer", a declarat duminică seara ambasadorul SUA, la Kiev, Jeffrey Payette, într-un interviu la postul de televiziune ucrainean Inter, citat de publicaţia locală Segodnia.
"Avem date prin satelit, avem propriile noastre surse, precum şi multe materiale care apar astăzi datorită jurnaliştilor occidentali", a subliniat el.
"Noi considerăm că Rusia este principala parte responsabilă pentru scara incredibil de mare a violenţelor la care s-a ajuns pe parcursul anului trecut în Donbas", a menţionat Payette, care a spus: "Am dat publicităţii recent noi date - ştim că unităţi regulate ale armatei ruse au participat la asaltul de la Debalţevo şi în ostilităţile care au avut loc deja după ce acordul de la Minsk trebuia să intre în vigoare" (armistiţiul din 15 februarie).
"Rusia a trimis sute şi sute de arme grele din decembrie trecut (...) inclusiv cele care au fost utilizate la ofensiva de la Debalţevo.Noi credem că generali ruşi sunt implicaţi în conflictul din Donbas şi că ofiţeri ruşi dirijează operaţiunile militar-tactice din estul Ucrainei", a adăugat şeful misiunii diplomatice americane la Kiev.
"Rusia a creat acest conflict, Rusia a contribuit la escaladarea sa în decembrie -ianuarie, Rusia este cea care trebuie să ia o decizie cu privire la detensionarea acestuia", a insistat Jeffrey Payette.
"Cu toţii ne dorim ca Ucraina să-şi poată apăra teritoriul său suveran", a mai subliniat diplomatul american, potrivit căruia Congresul SUA a aprobat recent deblocarea a 120 milioane de dolari pentru instruirea militarilor ucraineni şi echipamente. "Singura problemă încă în discuţie este dacă acestea din urmă ar trebui să includă şi arme letale defensive", a mai punctat Payette.AGERPRES
SUA au o mulţime de dovezi referitoare la prezenţa militară a Rusiei în Donbas
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36
















Comentează