Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat luni că nu a încălcat în niciun fel independenţa justiţiei prin poziţiile luate cu privire la dosarul '10 august', aşa cum susţine un raport al Inspecţiei Judiciare, argumentând că poziţiile sale au fost "foarte echilibrate". Ministrul afirmă că raportul nu a fost încă dezbătut de plenul CSM, aşa cum susţinea Rareş Bogdan într-o intervenţie anterioară.
"M-aş mira să fi spus că am încălcat vreun moment independenţa justiţiei, pentru că am avut nişte luări de poziţie foarte echilibrate. Pe de altă parte, în general, oamenii politici este foarte bine să aibă un discurs echilibrat - consider că am avut - şi să privească cu atenţie aceste puncte de vedere din partea sistemului judiciar. Pe de altă parte, este un raport, este un draft care nu a trecut de CSM, n-a fost dezbătut în plenul CSM. Important pentru mine, cel puţin, este că, aşa cum am spus, există remedii procesuale, Codul de procedură penală s-a aplicat, există o cercetare în curs de desfăşurare, dosarul a fost redeschis, aşa încât nu avem ce comenta pe acest subiect", a declarat Stelian Ion la Parlament, potrivit Agerpres.
Declaraţiile premierului Florin Cîţu, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, vicepremierului Dan Barna, dar şi ale unor europarlamentari cu privire la instrumentarea dosarului "10 august" au dus la afectarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, potrivit unui raport al Inspecţiei Judiciare.
Inspecţia Judiciară a efectuat verificări în acest caz, după ce preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, i-a înaintat o cerere formulată de judecătorul Andrea-Annamaria Chiş, membru al CSM, privind apărarea independenţei sistemului judiciar în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului "10 august".
"Din analiza afirmaţiilor personalităţilor publice, reprezentanţi ai puterii executive şi legislative, preluate şi comentate ulterior în mass-media, se acreditează ideea lipsei unei anchete efective a procurorului de caz, ratificată de soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, cu încălcarea principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, iar soluţia pronunţată ar fi una care nu are la bază o analiză a realităţii faptice în raport cu dispoziţiile legale incidente", se explică în raportul Inspecţiei Judiciare.
Stelian Ion îl lasă pe Rareş Bogdan fără 'obiectul muncii': Raportul IJ privind dosarul 10 august nu a fost încă adoptat de CSM
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

864
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
864

2.734
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.734

5.113
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.113

2.718
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.718

2.760
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.760

83
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
83

4.262
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.262

3.909
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.909

239
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
239

160
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
160

2.744
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.744

1.310
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.310

1.974
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.974
















Comentează