Spitalului Judeţean Timişoara şi GE Healthcare au semnat un acord de parteneriat pentru realizarea unui Centru de Excelenţă care va include proiectul de digitalizare al GE Healthcare şi va fi implementat în cadrul Unităţii de Terapie Intensivă şi Blocului Operator, îmbunătăţind expertiza clinică, reducând documentaţia manuală şi crescând astfel eficienţa fluxului de lucru, potrivit Agerpres.
Şeful Clinicii ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, a declarat, vineri, că GE Healthcare a implementat sistemele clinice Centricity High Acuity Critical Care şi Centricity High Acuity Anesthesia în Blocul Operator şi în Unitatea de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara. Proiectul de digitalizare este funcţional şi a conectat digital secţia ATI cu Blocul Operator, respectiv cu sălile de operaţie din clădirea principală a Spitalului, Secţia de Ortopedie şi Clinica de Arşi "Casa Austria".
În prezent este în desfăşurare instruirea a peste 300 de persoane din secţia ATI, medici rezidenţi şi asistenţi medicali, în vederea utilizării programelor.
"Digitalizarea este o etapă superioară în evoluţia unui spital. Sistemul digitalizat înseamnă, în primul rând, mai multă siguranţă în îngrijirea pacienţilor, pentru că toate manevrele, prescripţiile, valorile date de aparate sunt înregistrate cu acurateţe continuu. Prescripţiile medicale sunt marcate ca sarcini în sistem şi ele trebuie rezolvate, dacă nu, sistemul avertizează. Prin acest sistem digital avem acces direct la literatură de specialitate, la informaţii legate de tratamentele pe care le prescriem astfel încât să evităm unele erori care pot apărea. La fiecare pat şi în fiecare sală de operaţie este instalat un computer medical, care colectează şi analizează datele de la aparatele din jurul pacientului", a afirmat dr. Dorel Săndesc.
Centricity High Acuity este un sistem clinic informatic integrat, o soluţie de gestionare a secţiilor de Anestezie şi Terapie Intensivă uşor de utilizat, care ajută echipele medicale să îmbunătăţească nivelul de calitate al îngrijirii pacienţilor, să reducă riscul de erori medicale, să optimizeze timpul de lucru şi să gestioneze mai bine costurile în cadrul unităţilor de Terapie Intensivă.
Pal Arne Woien, General Manager EMEA, Patient Care Solutions, GE Healthcare, spune că GE Healthcare oferă soluţii care ajută clinicienii din toate departamentele spitalului, inclusiv cel de ATI, proiectul permiţând îmbunătăţirea calităţii îngrijirii pacienţilor de la evaluarea preoperatorie, fluxul intra-operator şi până la îngrijirea post-operatorie.
"În calitate de inovator de top în domeniul tehnologiei medicale al diagnosticării şi al soluţiilor digitale, GE Healthcare permite medicilor să ia decizii rapide şi mai informate prin dispozitive inteligente, analize de date, aplicaţii şi servicii. Folosind capacităţile de digitalizare, clinicienii pot lucra la un nivel ridicat de eficienţă, sistemele de asistenţă medicală pot funcţiona la nivel optim, iar pacienţii pot beneficia de cea mai bună şi cea mai personalizată îngrijire posibilă", a declarat George Kaffes, General Manager pentru Europa de Est, Patient Care Solutions, GE Healthcare.
Prin digitalizare se va reduce timpul dedicat documentării manuale a datelor pacientului, se va elimina opţiunea de suprapunere a informaţiilor, se pot prescrie tratamente de la distanţă, se vor utiliza optim resursele, se reduce riscul transmiterii infecţiilor nosocomiale, astfel consolidându-se securitatea actului medical. Medicul are acces, în orice minut, la datele pacientului, care sunt complet corelate pe mai multe canale şi poate urmări cu exactitate evoluţia acestuia, cu posibilitatea de a anticipa şi de a decide în avans. Fişele medicale stocate virtual pot fi accesate în timp real, inclusiv date operabile din mediul ştiinţific.
Spitalul Judeţean Timişoara a semnat un parteneriat cu GE Healthcare, pentru realizarea unui Centru de Excelenţă în cadrul ATI
București
8°C
Articole Similare

2
Spitalul Samaritean din Mureș marchează doi ani de activitate printr-un eveniment dedicat comunității
2

19
Rafila și Voiculescu, pe poziții opuse în cazul vaccinurilor Pfizer
19

187
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
187

11
Negrescu: Persoanele cu autism nu trebuie să rămână invizibile
11

21
Rujeola face ravagii: 15 morți și o campanie de vaccinare de urgență în Bangladesh
21

4.993
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.993

119
Cheia recuperării după AVC ar putea fi un organ neașteptat. Ce au descoperit cercetătorii
119

88
Cafeaua de seară îți afectează autocontrolul: Efectul neașteptat observat la femei
88

97
Medicamentul Wegovy de la Novo Nordisk, aprobat în Marea Britanie pentru prevenirea bolilor cardiovasculare
97

5.995
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.995

3.049
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
3.049

61
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
61

3.501
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
3.501
















Comentează