Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a depus la Primăria Bucureşti cerere pentru aprobarea organizării unui miting de protest faţă de nivelul pensiilor rezerviştilor, militarilor şi poliţiştilor, pentru data de 25 octombrie, informează un comunicat al SCMD transmis vineri AGERPRES.
Cererea are în vedere organizarea mitingului în Piaţa Victoriei, pentru 20.000 de persoane, potrivit sursei.
"Protestele vizează discriminările la care au fost supuşi rezerviştii, militarii şi poliţiştii activi, aliaţii noştri civili din CNSC (Consiliul Naţional al Societăţii Civile, n.red.) prin Legea salarizării unitare, legislaţia la pensii şi îndeosebi prin anularea, practic, a prevederilor Legii pensiilor militare de stat de către OUG-urile emise de guverne, neconstituţional, din decembrie 2015 şi până astăzi", se precizează în comunicatul SCMD.
Conducerea sindicatului solicită "tuturor preşedinţilor de filiale, vicepreşedinţilor responsabili de zonă, membrilor SCMD, să ia măsurile necesare mobilizării generale a rezerviştilor şi partenerilor civili, pentru că mitingul se va ţine indiferent ce Guvern va avea România, la acea data. Dacă va avea!", se menţionează în comunicatul SCMD.
În cererea adresată Primăriei Capitalei, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, susţine că scopul protestului este "strict social, vizând exprimarea nemulţumirilor legate de discriminările produse de Legea salarizării unitare şi legislaţia la pensii, îndeosebi de modificările produse Legii pensiilor militare de stat prin ordonanţe de urgenţă".
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a cerut Primăriei Bucureşti autorizaţie pentru miting cu 20.000 de oameni pe 25 octombrie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.449
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
1.449

2.665
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
2.665

51
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
51

1.915
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.915

2.771
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
2.771

77
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
77

2.428
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.428

104
La pas spre Ierusalim...
104

2.505
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.505

3.506
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.506

4.732
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.732

5.648
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.648

789
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
789
















Comentează