Confederaţia Sindicală Naţională Meridian solicită Executivului să coopereze cu consiliile judeţene care au în subordine aeroporturi, precum şi cu partenerii sociali relevanţi, în vederea asigurării finanţării necesare revenirii la muncă a angajaţilor aeroporturilor, astfel încât acestea să fie menţinute funcţionale, potrivit unui comunicat remis miercuri de organizaţia sindicală potrivit Agerpres.
"Aeroporturile din România sunt puternic afectate de restricţiile impuse la nivel european şi naţional, iar măsurile concrete de sprijin economico-financiar pe termen scurt şi mediu adoptate până acum nu reuşesc să acopere pierderile enorme suferite în această perioadă de pandemie COVID-19", se menţionează în scrisoarea transmisă de CSN Meridian prim-ministrului Ludovic Orban, ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Traficul de pasageri din aeroporturile din Sibiu, Iaşi, Cluj, Arad, Târgu Mureş, Baia Mare, Satu Mare şi Tulcea a înregistrat în ultimele două luni scăderi fără precedent în ultimele trei decenii, susţin sindicaliştii.
"Traficul de pasageri înregistrat pe Aeroportul din Sibiu în perioada 1 ianuarie - 10 martie 2020 a fost de 104.532 de pasageri, iar în perioada 11 martie - 27 mai 2020 acesta a ajuns doar la 15.149 de persoane. Situaţii similare se înregistrează şi la celelalte aeroporturi din ţară (Iaşi, Cluj, Arad, Târgu Mureş, Baia Mare, Satu Mare, Tulcea), cu scăderi extraordinar de mari ale traficului aerian şi fără precedent în ultimele trei decenii", se arată în comunicat.
Federaţia Sindicatelor Personalului Aeroportuar a semnalat faptul că soluţia şomajului tehnic rezolvă parţial problemele sociale ale salariaţilor din aeroporturi, însă, prin lipsa acestor oameni de la posturile lor, se erodează şi mai mult situaţia operaţională a acestor aeroporturi, care au nevoie de întreţinere continuă pentru a se menţine la standardele înalte de funcţionare în siguranţă impuse de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei şi de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, se precizează în documentul transmis de CSN Meridian.
"Asigurarea mobilităţii românilor în spaţiul UE şi nu numai, precum şi asigurarea obligaţiilor României de a răspunde unor situaţii urgente în domeniul transportului aerian intern şi internaţional, care pot să apară oricând în spaţiul aerian al ţării, impune existenţa unei infrastructuri aeroportuare la standardele mai sus menţionate. Rechemarea personalului care a fost trimis în şomaj tehnic, aşa cum s-a făcut la Aeroportul din Iaşi, permite nu numai respectarea Contractelor Colective de Muncă la nivel de unitate, dar şi menţinerea operativităţii acestor aeroporturi, evitându-se astfel pierderi, mult mai mari o dată cu ridicarea restricţiilor şi reînceperea curselor regulate în ţară şi în străinătate, la o dată ce va fi stabilită de către autorităţi", solicită CSN Meridian.
Sindicatele cer Guvernului să asigure finanţarea pentru revenirea la muncă a angajaţilor aeroporturilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

568
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
568

30
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
30

30
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
30

1.843
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.843

4.211
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.211

37
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
37

2.904
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.904

63
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
63

46
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
46

55
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
55

106
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
106

1.106
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.106

5.889
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.889
















Comentează