Simularea examenelor naţionale reprezintă un exerciţiu valoros pentru copii, precizează ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, care anunţă că şcolile care doresc să organizeze aceste simulări sau profesorii care vor să participe în calitate de evaluatori îşi pot manifesta intenţia în acest sens până joi.
''Astăzi am avut întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul universitar, pentru negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, precum şi cu reprezentanţii alianţelor universitare studenţeşti, pentru analiza nemulţumirilor acumulate în ultimul an. Pentru săptămâna viitoare am invitat la dialog reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, iar vineri mă întâlnesc cu reprezentanţii consiliului elevilor'', a anunţat, miercuri, pe pagina de Facebook, ministrul.
El a amintit că mai mult de 90% dintre şcoli şi-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea Evaluării Naţionale.
''Invit reprezentanţii şcolilor care nu s-au înscris încă şi doresc să o facă să informeze inspectoratele în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv'', a transmis ministrul.
Profesorii evaluatori
În ceea ce priveşte profesorii evaluatori, numărul acestora este de peste 8.700, ceea ce poate asigura evaluarea lucrărilor copiilor deja înscrişi, arată Dimian.
''Invit profesorii care doresc să participe în calitate de evaluatori şi nu sunt încă înscrişi să îşi manifeste intenţia în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv. Simularea examenelor naţionale reprezintă un exerciţiu valoros pentru copii şi le mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat interesul şi disponibilitatea de a participa la aceste activităţi'', a spus acesta.
Simularea Evaluării Naționale 2026
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a desfăşurat în această perioadă activităţile pentru care are o responsabilitate în acest sens - acelea prin care asigură cadrul pentru ca aceste simulări să se poată desfăşura acolo unde şcolile îşi exprimă disponibilitatea de a organiza.
''Precizez totodată că, din informaţiile primite din partea inspectoratelor, mai mult de jumătate dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a au trecut deja, în cursul acestui an şcolar, printr-o experienţă similară, datorită simulărilor organizate la nivel judeţean. Respect dreptul profesorilor de a-şi exprima nemulţumirile şi, aşa cum am afirmat, sunt deschis dialogului cu reprezentanţii federaţiilor sindicale, precum şi direct cu profesorii, elevii şi studenţii'', a subliniat ministrul Educaţiei.





























Comentează