Marți seara, Ucraina a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei, iar autorităţile locale au anunţat că acest bombardament s-a soldat cu cel puţin şase morţi.
Mai multe explozii au fost auzite în Crimeea ocupată, inclusiv în orașul Sevastopol.
De cealaltă parte, două persoane au fost ucise și șase rănite într-un atac cu dronă rusească asupra unei firme din orașul Harkov. Toate persoanele rănite sunt în stare gravă.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 12 martie, ora 01.00 - Șeful NATO îl avertizează indirect pe Putin în privința R. Moldova: „NATO este gata să ofere sprijinul necesar Chișinăului”
Republica Moldova a reuşit să continue pe calea europeană, în pofida unor mari dificultăţi, şi are un parcurs ambiţios de reforme, iar NATO este gata să ofere sprijinul necesar, a declarat miercuri secretarul general al Alianţei, Mark Rutte, într-o conferinţă de presă comună cu vicepremierul R.Moldova, Mihai Poşoi, aflat la Bruxelles, informează Moldpres, relatează Agerpres.
Ce zice șeful NATO
"În cei peste 30 de ani, am reuşit să avem o relaţie excelentă de colaborare, fapt care mă bucură mult. Admir faptul că, în pofida unor mari dificultăţi, în urma alegerilor parlamentare, Republica Moldova a reuşit să continue calea europeană. Acest lucru este foarte important. De asemenea, în timp ce gestionaţi toate aceste dificultăţi, aţi reuşit să sprijiniţi Ucraina şi oamenii acestei ţări, atât moral, cât şi în mod practic. Vă mulţumesc pentru asta. NATO este gata să continue conlucrarea noastră. Aveţi un parcurs ambiţios de reforme. Vrem să fim cât mai utili şi să vă ajutăm acolo unde este nevoie. Trebuie să ştiţi că aveţi mulţi prieteni aici. (...)", a afirmat Mark Rutte.
Poziția Moldovei
La rândul său, vicepremierul Mihai Popşoi a subliniat că Republica Moldova ia un set de măsuri pentru a-şi spori rezilienţa în faţa războiului hibrid al Rusiei.






























Comentează