Mercenarii ruşi şi rebelii separatişti şi-au intensificat pregătirile pentru operaţiuni ofensive, informează miercuri agenţia de presă ucraineană DSNews, citând un comunicat al serviciului de presă al Direcţiei de informaţii a armatei ucrainene. În baza acestor informaţii, Ministerul Apărării de la Kiev consideră că Rusia intenţionează să-şi extindă manevrele din sudul ţării până în zonele controlate de rebelii separatişti în estul Ucrainei, potrivit agenţiei de presă Unian preluată de Agerpres.
'Comandamentul armatei ruse şi-a intensificat instruirea în secret a forţelor de ocupaţie în vederea unor acţiuni ofensive', menţionează comunicatul, în care se afirmă că Moscova ar planifica un exerciţiu cu participarea trupelor din cadrul Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse în estul Ucrainei, la care vor participa în special unităţile ale corpurilor de armată 1 şi 2 ale forţelor ruse.
Mai mult, potrivit aceluiaşi text, în cursul acestor pregătiri desfăşurate între forţele ruse în comun cu rebelii ar fi fost ucişi accidental trei soldaţi ruşi. 'În timpul unui antrenament al unei unităţi motorizate (...) s-a produs un incident, când a fost deschis focul asupra propriilor forţe şi au fost ucişi doi soldaţi ruşi', se menţionează în textul citat, în care se mai spune că un alt soldat rus şi-a pierdut viaţa în cursul antrenamentelor cu mortiere.
În acelaşi timp, armata rusă a anunţat miercuri începerea fazei active a manevrelor desfăşurate la ora actuală în Districtul militar Sud la care participă 7.000 de militari, 2.500 de echipamente de tehnică militară, între care 20 de avioane şi 60 de elicoptere, inclusiv unităţi ale Flotei ruse din Marea Neagră, potrivit TASS.
Districtul militar Sud se întinde din Caucazul de Nord - inclusiv bazele ruseşti din Abhazia şi Osetia de Sud (regiuni separatiste ale Georgiei) şi Armenia- până la regiunile ruse de frontieră, între care regiunea Krasnodar, Stavropol, Rostov (din apropierea graniţei cu Ucraina) şi Crimeea.
Comandantul Districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov, a declarat că, după întinderea geografică, acestea sunt primele exerciţii de acest gen organizate în ultimii 30 de ani în sudul Rusiei.
Serviciile secrete ale Ucrainei se tem de o ofensivă a mercenarilor ruși din est
București
9°C
Articole Similare

1.769
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
1.769

59
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
59

1.691
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.691

1.722
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.722

1.880
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.880

2.844
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.844

721
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
721

4.254
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.254

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.018
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.018

120
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
120

190
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
190

128
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
128
















Comentează