Fundaşul echipei Paris Saint-Germain, Sergio Ramos, ar fi "preferat să întâlnească" o altă echipă decât fostul său club, Real Madrid, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, scrie AFP.
"Soarta este foarte capricioasă. Aş fi preferat să dau de altă echipă", a spus internaţionalul spaniol, care a semnat în această vară cu PSG după 16 ani petrecuţi la Real, având patru titluri în Liga Campionilor.
''Cunoaşteţi dragostea mea pentru Real Madrid şi pentru suporterii lor. Este ceva care nu se va schimba niciodată, dar astăzi sunt jucător la PSG, trebuie să apăr culorile noii mele echipe şi voi face tot posibilul să încerc să trec peste această rundă", a spus fostul căpitan al Realului.
''Sentimentele mele sunt amestecate: aş fi preferat să nu am acest meci, dar în acelaşi timp sunt foarte fericit să revin pe Bernabeu, la mine acasă'', a spus fundaşul care se aşteaptă la "un meci foarte greu".
Ramos, în vârstă de 35 de ani, a câştigat cinci titluri în LaLiga cu Real Madrid, unde a marcat 101 goluri în 671 de apariţii.
Sergio Ramos, fundaşul echipei Paris Saint-Germain, ar fi 'preferat să întâlnească' o altă echipă decât fostul său club, Real Madrid
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

12
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
12

30
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
30

40
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
40

33
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
33

583
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
583

3.366
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.366

75
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
75

146
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
146

34
Emma Răducanu se retrage de la turneul WTA 500 de la Linz
34

2.732
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.732

57
România coboară pe locul 56 în clasamentul FIFA, după înfrângerea cu Slovacia. Franța, pe primul loc
57

35
Elizabeta Samara îşi încheie parcursul la Cupa Mondială de la Macao
35

96
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
96
















Comentează