Separatistul Carles Puigdemont a fost învestit, duminică noapte, şef al executivului Cataloniei, cu mandatul de a conduce regiunea spre secesiune faţă de Spania, până în 2017 cel târziu.
"Trăiască Catalonia liberă", a declarat noul lider al guvernului regional, în vârstă de 53 de ani, după ce a obţinut voturile favorabile a 70 de aleşi din 135 în parlamentul catalan la Barcelona, 63 de voturi împotrivă şi două abţineri, notează Reuters şi France Presse.
Mai lipseau doar două ore până la expirarea unui termen de care dispuneau parlamentarii pentru a-l desemna pe preşedintele executivului catalan.
După alegerile regionale din 27 septembrie, separatiştii nu au reuşit să cadă de acord asupra identităţii viitorului lider al executivului regional. Cei mai de stânga, zece deputaţi ai CUP (Candidatura Unităţii Populare) refuzau cu încăpăţânare învestirea lui Artur Mas, în exerciţiu, pe care îl considerau prea conservator.
Sâmbătă, Artur Mas a acceptat în cele din urmă să plece pentru a nu submina proiectele majore ale taberei sale: să conducă regiunea spre independenţă până în 2017 cel târziu, aşa cum şi-au exprimat dorinţa 47,8% dintre catalani în alegerile parlamentare regionale.
Retragerea candidaturii lui Mas a permis formarea unei coaliţii de guvernământ, de la conservatori până la stânga anticapitalistă, decisă să profite de majoritatea sa absolută în parlamentul regional pentru a proclama în termen de 18 luni independenţa Cataloniei.
Partidele din Catalonia au avut termen până luni pentru a cădea de acord asupra unui nou lider sau noi alegeri regionale ar fi trebuit convocate, aminteşte Reuters.
Potrivit "foii de parcurs" pentru 18 luni a separatiştilor, autorităţile catalane vor aproba propria constituţie şi vor începe construirea instituţiilor necesare pentru un stat independent, cum ar fi armata, banca centrală şi sistemul judiciar.
"Vom începe un proces extrem de important, fără precedent în istoria noastră recentă, de a crea Catalonia pe care o dorim, de a construi colectiv o nouă ţară", a declarat Puigdemont în faţa parlamentului catalan.
Catalonia va trebui să negocieze cu statul spaniol, Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională pentru a atinge un astfel de obiectiv, a adăugat el.
Planul lui Puigdemont întâmpină o opoziţie feroce din partea guvernului central al Spaniei condus de Partidul Popular, care a refuzat să permită un referendum în Catalonia în 2014, argumentând ca ar contraveni constituţiei Spaniei, mai aminteşte Reuters.AGERPRES
Separatistul Puigdemont este noul lider al guvernului regional al Cataloniei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

940
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
940

2.691
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.691

17
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
17

2.879
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.879

2.644
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.644

113
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
113

44
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
44

54
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
54

4.855
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.855

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

133
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
133

65
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
65

3.724
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.724
















Comentează