Preşedintele ligii spaniole de fotbal (La Liga), Javier Tebas, a declarat marţi că fotbalul brazilian are potenţialul de a se număra printre cele două sau trei cele mai bune ligi din lume, în timpul discursului său la o întâlnire cu directorii de la sediul Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), scrie EFE, citat de Agerpres.
Tebas a descris criza prin care a trecut La Liga în ţara sa acum 12 ani, când a ajuns la şefie, cu datorii de un miliard de dolari, întârzieri în plata salariilor jucătorilor şi 32 de cluburi în reorganizare judiciară, potrivit unui comunicat emis de CBF.
Potrivit lui Tebas, pasul fundamental pentru a inversa această situaţie a fost implementarea reglementărilor Fair Play-ului Financiar, un instrument pe care îl consideră, de asemenea, vital pentru succesul brazilian.
''Istoria ne arată că tendinţa este să se cheltuiesc mai mult cu cât se generează mai multe venituri, iar dacă fluxul de capital financiar nu este controlat, va exista inflaţie. Principiul de bază al fair-play-ului financiar este să existe compatibilitate între cheltuieli şi venituri şi, procedând astfel, la un nivel sustenabil, este mai uşor să direcţionăm resursele pentru îmbunătăţirea produsului'', a spus Tebas.
În faţa oficialilor CBF şi a reprezentanţilor celor 40 de cluburi din primele două ligi ale Braziliei, Tebas a detaliat atuurile naturale ale ţării sud-americane, cum ar fi cei 213 milioane de locuitori, ''pasiunea pentru fotbal'' şi ''brandurile de club foarte importante''.
El şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru actuala administraţie a CBF, condusă de Samir Xaud din mai anul trecut, pe care a descris-o ca fiind ''profesionistă'' şi ''cu obiective clar definite pentru direcţia în care doreşte să ajungă''.
''Avem avantajul de a fi o ţară cu o populaţie de aproape patru ori mai mare decât cea a Spaniei şi ne uităm la cele mai bune practici pe care fotbalul european le-a dobândit, adaptându-le la realitatea noastră'', a afirmat Xaud.
Pe lângă întâlnirea cu oficialul spaniol, CBF a promovat vizite tehnice în Spania, Anglia şi Germania, astfel încât oficialii brazilieni să se poată întâlni cu instituţii sportive, conducători de cluburi şi companii renumite din aceste trei ţări.





























Comentează