Şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a făcut duminică apel la guvernul catalan, care vrea să organizeze un referendum privind independenţa Cataloniei, să renunţe la ''ruptură'', ''divizare'' şi ''radicalism'', apel ce ilustrează reapariţia tensiunilor între Madrid şi separatişti, relatează AFP, potrivit Agerpres.
După zece zile de la dublul atentat soldat cu 16 morţi şi peste 120 de răniţi în Catalonia (nord-est), Rajoy a afirmat, la o reuniune a formaţiunii sale politice, Partidul Popular (PP), în Galicia (nord-vest), că proiectul de referendum al guvernului catalan este ''ultimul lucru pe care şi-l doreşte majoritatea societăţii catalane în aceste momente''.
''Mi-ar plăcea, la fel ca imensa majoritate a spaniolilor, ca unii lideri politici să renunţe la planurile lor de ruptură, de divizare şi de radicalism'', a declarat Rajoy, făcând aluzie la guvernul catalan condus de către Carles Puigdemont.
Într-un interviu publicat vineri în The Financial Times, Puigdemont şi-a reafirmat dorinţa de a duce la bun sfârşit consultarea populară prevăzută pentru 1 octombrie, în pofida atentatelor comise de către o celulă teroristă la Barcelona şi Cambrils.
''Avem peste 6.000 de urne pregătite, nu văd cum statul l-ar putea opri'', a declarat Puigdemont în cotidanul britanic. ''Oamenii trebuie să aibă certitudinea că atunci când convocăm referendumul, acest referendum are loc în mod inevitabil'', a insistat duminică Puigdemont într-un alt interviu, de această dată în cotidianul catalan El Nacional.
Şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy face apel la separatiştii catalani să renunţe la 'divizare' şi 'radicalism'
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează