Judecătoarea Roxana Petcu, inspector-șef al Inspecției Judiciare, demontează acuzațiile de nelegalitate și lipsă de imparțialitate formulate în ultimele zile la adresa raportului întocmit după documentarul Recorder „Justiție capturată”. Judecătoarea cataloghează criticile drept expresia unor „concluzii prestabilite” și acuză o parte dintre contestatari că ignoră deliberat cadrul legal aplicabil verificărilor.
Reacția vine în contextul unei dispute intense în spațiul public și în interiorul sistemului judiciar, declanșată după ce raportul IJ pe tema acuzațiilor formulate în filmul Recorder a fost dezbătut de Secția pentru judecători a CSM. Raportul a concluzionat că „nu se confirmă niciuna dintre acuzațiile” formulate de Recorder.
Raportul IJ a fost întocmit ca urmare a unui documentar publicat de Recorder în decembrie 2025, care a susținut existența unor disfuncționalități grave la Curtea de Apel București, inclusiv modificări de completuri prezentate drept mecanisme de favorizare a prescripției în dosare de mare corupție. În urma presiunii publice generate de documentar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Inspecției Judiciare verificări, finalizate printr-un raport amplu care a analizat compunerea completurilor în mai multe dosare cu impact mediatic și a respins teza unei „justiții capturate”.
Publicarea concluziilor IJ nu a pus însă capăt controversei. Dimpotrivă, mai mulți foști magistrați au criticat raportul, cea mai amplă poziție fiind formulată de Bogdana Alina Orășeanu, fostă judecătoare și fost inspector judiciar, care a susținut într-o postare pe Facebook că documentul ar fi „fără îndoială deficitar” și chiar „lovit de nulitate”, invocând pretinse vicii de competență, procedură și imparțialitate. Orășeanu a preluat și dezvoltat argumente avansate anterior de Andrea Chiș, fost membru al CSM, care a contestat public legalitatea raportului.
„Pentru unii, orice explicație este insuficientă pentru că verdictul e deja stabilit”
În replică la acest val de critici, Roxana Petcu a transmis un mesaj public amplu, în care respinge frontal ideea că raportul IJ ar fi viciat și sugerează că o parte dintre contestatari nu sunt interesați de o analiză juridică onestă. „Nu pot să nu constat că, pentru unii, orice explicație este din start insuficientă. Nu pentru că ar fi greșită, ci pentru că există deja concluzii prestabilite. Indiferent ce ar rezulta din verificări, «știu ei mai bine»”, a scris inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.
În același text, Roxana Petcu pune sub semnul întrebării obiectivitatea unora dintre criticii raportului, făcând trimitere la parcursul profesional recent al fostei inspectoare Orășanu. Aceasta arată că este „cât se poate de discutabil” ca evaluarea raportului să vină din partea „unui fost inspector judiciar care, imediat după o pensionare cam grăbită, reprezintă magistrați cu probleme disciplinare împotriva Inspecției Judiciare” și care „criticӑ o activitate pe care a realizat-o personal fără rezerve sau măcar a avizat-o (cazul acțiunii disciplinare a domnului Dănileț, de pildă)”. Petcu invocă inclusiv „pretenții financiare discutabile, sporuri «creative» și executări silite” pentru a argumenta existența unui conflict deschis cu instituția.
Șefa IJ afirmă că aceste contexte personale sunt ignorate deliberat în spațiul public și că ele explică, cel puțin parțial, virulența criticilor. „Cât de «obiectivă» este critica unui fost inspector aflat în conflict deschis cu instituția?”, întreabă retoric Roxana Petcu.
Procedura „altor verificări”, ignorată de critici
Un punct central al replicii Roxanei Petcu vizează acuzația că raportul ar fi fost întocmit cu încălcarea procedurii. Inspectorul-șef arată că autorii criticilor „nu s-au oprit nici măcar să identifice procedura aplicabilă”, subliniind că verificările dispuse după documentarul Recorder au fost realizate în cadrul procedurii denumite expres „alte verificări”, prevăzută de Regulamentul din 2023 privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.
„Verificările au fost realizate în procedura «altor verificări», că nici nu putea fi control sau procedură disciplinară”, explică Roxana Petcu, adăugând că „a contesta o procedură pe care nici nu te-ai obosit să o înțelegi – probabil pentru că nu ai desfășurat-o niciodată sau pentru că este mai comod să o ignori – face inutile orice analize suplimentare”. În acest context, șefa IJ respinge ideea că ar fi existat vreo depășire de competență sau vreo încălcare a normelor legale.
Ea amintește implicit că regulamentul prevede explicit posibilitatea ca inspectorul-șef să dispună asemenea verificări, să desemneze inspectorii și să avizeze raportul, iar criticile privind lipsa semnăturilor sau a unei pretinse incompatibilități sunt, în opinia sa, construite artificial. „Avem acte normative noi. Citiți-le”, transmite Roxana Petcu.
„Libertatea de exprimare, invocată selectiv”
Roxana Petcu abordează și acuzația potrivit căreia, fiind judecător al Curții de Apel București, nu ar fi putut fi imparțială în verificările care au vizat această instanță. Fără a intra în detalii tehnice, inspectorul-șef califică aceste critici drept inconsecvente și le pune în legătură cu o schimbare oportunistă de discurs. „Este de-a dreptul halucinant să vezi cum persoane care ani de zile s-au bătut cu pumnul în piept pentru libertatea de exprimare (…) descoperă subit presupuse incompatibilități atunci când conducătorul unei instituții îndrăznește să iasă public pentru a apăra chiar independența acelei instituții”, afirmă ea.
Roxana Petcu arată că libertatea de exprimare este „invocată selectiv”: devine un principiu fundamental atunci când susține o anumită narațiune, dar „brusc problematică” atunci când este exercitată „într-un mod rezervat, echilibrat și strict instituțional, pentru a contracara atacuri neargumentate”. Această „răsturnare de discurs”, scrie șefa IJ, „spune mult mai mult despre inconsecvența celor care o practică decât despre vreo pretinsă încălcare a regulilor de imparțialitate”.
În finalul mesajului său, Roxana Petcu face un apel explicit la rigoare și la informare din surse oficiale. „Informați-vă din surse oficiale, citiți legea, citiți procedurile. Abia apoi trageți concluzii. Restul ține de retorică, nu de profesionalism”, scrie inspectorul-șef, respingând ideea că raportul ar fi fost conceput pentru a „mușamaliza” probleme sau pentru a intimida magistrați.
Raportul IJ, între documentar și „activism”
Replica Roxanei Petcu se încheie cu o notă ironică la adresa criticilor care au invocat lipsa „originalului” raportului sau presupuse presiuni asupra inspectorilor. „Nu se comunică originalul raportului. Asta apropos de semnături”, afirmă ea, adăugând că Inspecția Judiciară nu va permite „hărțuirea” inspectorilor pentru a forța concluzii conforme cu așteptările unor actori publici. Într-o anecdotă personală, șefa IJ evocă un episod cu o jurnalistă care ar fi abordat-o „pe un ton impacientat și agresiv”, întrebând retoric dacă jurnalismul de azi mai înseamnă „adevăr sau dojană, întrebare sau acuză, imparțialitate sau activism”.
Postarea integrală
„Am observat, în ultimele zile, o serie de (de)zbateri publice privind raportul Inspecției Judiciare referitor la verificările realizate în urma documentarului Recorder. Nu pot să nu constat că, pentru unii, orice explicație este din start insuficientă. Nu pentru că ar fi greșită, ci pentru că există deja concluzii prestabilite. Indiferent ce ar rezulta din verificări, ”știu ei mai bine”.
Și cine, exact, știe mai bine? A! un fost inspector judiciar care, imediat după o pensionare cam grăbită, reprezintă magistrați cu probleme disciplinare împotriva Inspecției Judiciare; și care acum critică o activitate pe care a realizat-o personal fără rezerve. Sau măcar a avizat-o. (cazul acțiunii disciplinare a domnului Dănileț, de pildă).
Cât de ”obiectivă” este critica unui fost inspector aflat în conflict deschis cu instituția, concretizat în pretenții financiare discutabile, sporuri „creative” și executări silite și popriri pentru sume greu de justificat, indiferent de contextul bugetar sau instituțional.
Cât despre profesionalismul criticilor formulate, trebuie spus un lucru simplu: cei care contestă raportul nu s-au oprit nici măcar să identifice procedura aplicabilă. Verificările au fost realizate în procedura „altor verificări”, că nici nu putea fi control sau procedură disciplinară.
A contesta o procedură pe care nici nu te-ai obosit să o înțelegi – probabil pentru că nu ai desfășurat-o niciodată sau pentru că este mai comod să o ignori – face inutile orice analize suplimentare.
Iar aprecieri cu privire la incompatibilități.... hm! Avem acte normative noi. Citiți-le. S-ar putea să aflați, în zilele următoare, că alții sunt cei ”incompatibili”. Dar să nu anticipăm.
Pe de altă parte, este de-a dreptul halucinant să vezi cum persoane care ani de zile s-au bătut cu pumnul în piept pentru libertatea de exprimare, pentru dreptul de a critica instituții și pentru „vocea magistratului în spațiul public”, descoperă subit presupuse incompatibilități atunci când conducătorul unei instituții îndrăznește să iasă public pentru a apăra chiar independența acelei instituții. Libertatea de exprimare pare a fi un principiu invocat selectiv: este fundamentală atunci când servește propriilor narațiuni, dar devine brusc problematică atunci când este exercitată într-un mod rezervat, echilibrat și strict instituțional, pentru a contracara atacuri neargumentate. O asemenea răsturnare de discurs spune, în realitate, mult mai mult despre inconsecvența celor care o practică decât despre vreo pretinsă încălcare a regulilor de imparțialitate.
Din acest motiv, mă voi limita la un îndemn elementar, dar esențial într-un stat de drept: informați-vă din surse oficiale, citiți legea, citiți procedurile. Abia apoi trageți concluzii. Restul ține de retorică, nu de profesionalism.
A! Și vedeți că nu se comunică originalul raportului. Asta apropos de semnături. (Știu! După presiunile pe care le-ați făcut pe parcursul verificărilor – ca să iasă ”ca voi” v-ar plăcea să mai puteți hărțui puțin inspectorii; ei bine, nu!)
Ca o anecdotă finală, pe parcursul verificărilor am fost sunată de o jurnalistă pe un ton impacientat și agresiv care nu a adresat o întrebare, ci ”m-a luat la rost” fiindcă mi-am permis să emit dispoziții pe care – ce să vezi? – chiar trebuia să le emit. Și m-am întrebat: oare jurnalismul din ziua de azi trebuie să fie adevăr sau dojană? Întrebare sau acuză? Imparțialitate sau activism?
P.S. Vedeți că ”raport” este omonim. Poate fi actul final al unor verificări, poate fi o simplă evidență administrativă rezumată. Și mai poate fi ceea ce prezintă un grad inferior unui grad superior, dar pe acest din urmă sens unii dintre voi îl stăpâniți mai bine. Noi ne rezumăm la primele două sensuri; alea civile.”
Comentează