Numărul persoanelor din Sri Lanka afectate de vremea deosebit de secetoasă care a cuprins acest stat insular a depăşit 321.000, a anunţat marţi Centrul naţional pentru gestionarea situaţiilor de dezastru, citat de agenţia Xinhua potrivit Agerpres.
Districtele cele mai afectate sunt Vavuniya şi Jaffna, în nord, Puttalam în Provincia de Nord-Vest şi Kegalle din Provincia Sabaragamuwa.
Potrivit Centrului, lipsa ploilor, în special în regiunile montane, a condus la un deficit sever de apă.
Directorul adjunct al Centrului, Pradeep Kodippili, a declarat că autorităţile continuă să trimită cisterne cu apă în zonele afectate pentru a asigura necesarul familiilor.
Kodippili a adăugat că locuitorii au fost sfătuiţi să fie precauţi şi să rămână în case din cauza condiţiilor meteorologice extreme.
Departamentul de Meteorologie a indicat, în cel mai recent buletin, că situaţia s-ar putea agrava în următoarele zile, însă sunt aşteptate unele averse temporare.
Temperaturile ar putea atinge valori maxime de până la 41 de grade Celsius
Secetă severă în Sri Lanka - Au fost afectate peste 320.000 de persoane
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

13
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
13

2.388
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
2.388

1.476
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
1.476

3.845
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.845

129
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
129

6.964
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.964

280
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
280

9.443
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.443

4.857
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.857

5.229
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.229

2.643
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.643

85
India face un pas important în programul nuclear civil
85

8.771
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.771
















Comentează