Recent reales cancelar al Austriei, Sebastian Kurz a anunţat joi la o reuniune a Grupului de la Vişegrad, desfăşurată la Praga, că doreşte să medieze în cadrul Uniunii Europene între ţările din Est şi cele din Vest, transmite agenţia DPA potrivit Agerpres
După ce s-a întâlnit în capitala cehă cu premierii Ungariei, Cehiei, Slovaciei şi Poloniei, Kurz şi-a exprimat regretul că după 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier au apărut noi diviziuni şi tensiuni în Europa.
Chiar în ziua în care cancelarul austriac a făcut această declaraţie, Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie critică la adresa Ungariei şi Poloniei, ţări acuzate de instituţiile comunitare că nu respectă ''valorile europene''. Reformele judiciare în Polonia şi măsurile Ungariei împotriva migranţilor sunt principalele chestiuni care tensionează relaţiile acestor ţări cu Bruxellesul, care a adoptat mai multe proceduri de infringement împotriva lor pentru încălcarea statului de drept şi a activat de asemenea articolul 7 din tratatul UE.
Cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) au reconfirmat la summitul de la Praga poziţia lor comună de respingere a încercărilor Bruxelles-ului de a redistribui migranţii între statele UE, reafirmând că resping orice mecanism de cote obligatorii.
Austria a fost descrisă la această reuniune de către premierul ungar Viktor Orban drept un ''partener natural'' al Grupului de la Vişegrad. Răspunzând unei întrebări, premierul ungar a spus că ţările din acest grup au acţionat unit pentru ca în viitorul cadru bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 obiectivele de mediu ale blocului comunitar să nu fie finanţate pe seama fondurilor de coeziune. ''Dacă dorim mai multă Europă, avem nevoie de mai mulţi bani, dar nu pe seama vechilor programe'', a subliniat şeful executivului de la Budapesta.
Această temă a tranziţiei energetice a fost însă un subiect divergent la summitul de la Praga, în contextul Pactului Ecologic european prin care UE doreşte să avanseze către o economie neutră în emisii de CO2. Astfel, Kurz s-a declarat împotriva intenţiilor Cehiei de a extinde producţia de energie nucleară, în timp ce Polonia, ţară al cărei sistem energetic este puternic dependent de cărbune, a respins presiunile de a converti aceste sistem către surse de energie mai puţin poluante, premierul polonez Mateusz Morawiecki afirmând că neutralitatea climatică urmărită de acel pact ecologic este ''un drum lung şi complicat''.
Statele est-europene au avertizat că economiile lor nu sunt suficient de competitive pentru a face faţă schimbărilor implicate de realizarea obiectivului ''zero emisii de carbon cu efect de seră'' enunţat în Pactul Ecologic al UE, iar pentru aceasta au nevoie de o sporire a alocărilor de fonduri europene.
Mecanismul pentru o tranziţie justă avut în vedere de Comisia Europeană prevede mobilizarea unui cuantum de cel puţin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în cele mai afectate regiuni, în scopul de a se atenua impactul socio-economic al tranziţiei energetice, Polonia urmând să beneficieze de aproximativ un sfert din investiţiile totale, respectiv circa 27 miliarde de euro. Urmează Germania, cu investiţii de 13,4 miliarde de euro, România cu 10,1 miliarde de euro şi Cehia cu 7,8 miliarde de euro, potrivit Bloomberg News
Sebastian Kurz este dispus să medieze între Grupul de la Vişegrad şi statele vest-europene
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Rusia avertizează brutal: ieșirea din acordul feroviar riscă haos total în Armenia
20

10
Visul unei locuințe proprii devine tot mai inaccesibil pentru europeni. Ce arată datele celui mai recent raport
10

23
O schimbare simplă la masă îți poate proteja inima: alimentul banal care reduce tensiunea arterială
23

21
Consiliul pentru Pace al lui Trump divizează Europa - Țările europene care stau la masă cu liderul de la Casa Albă
21

22
Antonia Romeo este prima femeie desemnată în funcţia de secretar general al guvernului britanic
22

2.270
Regele Charles al III-lea îl lasă din brațe pe fratele său, după ce a fost arestat: „Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul!”
2.270

14.735
Cortina a căzut! Cancelarul german anunță un scenariu sumbru pentru războiul din Ucraina: „Adevărul amar"
14.735

3.995
Răsturnare de situație în cazul sabotajului Nord Stream - CIA ar fi știut de planul ucrainenilor
3.995

96
Polonia ar putea plasa mine antipersonal la granița de est după retragerea din Convenția de la Ottawa
96

11.864
Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs (surse)
11.864

277
Kremlinul avertizează asupra unei "escaladări fără precedent a tensiunilor" în jurul Iranului
277

153
Donald Tusk le cere cetăţenilor polonezi să părăsească "imediat" Iranul
153

68
Acțiunile israeliene stârnesc temeri de „epurare etnică” în Cisiordania și Gaza (ONU)
68

















Comentează