Donald Tusk le cere cetăţenilor polonezi să părăsească "imediat" Iranul

Autor: George Traicu

Publicat: 19-02-2026 12:53

Article thumbnail

Sursă foto: StirileProTV

Premierul polonez Donald Tusk le-a cerut joi concetăţenilor săi să părăsească "imediat" Iranul, în contexul unor posibile atacuri americane în această ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Îi îndemn pe toţi cei care se află încă în Iran să plece imediat, sub nicio formă nu ar trebui să mergeţi în această ţară", a declarat Donald Tusk pentru presă, adăugând ca posibilitatea unui conflict deschis este "foarte reală".

"În câteva ore, în vreo 12 sau în câteva zeci de ore, nimeni nu va putea garanta posibilităţi de evacuare", a avertizat Tusk.

"Vă îndemn să luaţi acest lucru foarte în serios", a insistat prim-ministrul polonez.

Statele Unite au desfăşurat o forţă navală şi aeriană impresionantă în Orientul Mijlociu, o desfăşurare militară masivă care ar putea pregăti terenul pentru o campanie de lovituri împotriva Iranului.

Preşedintele american Donald Trump, care a ordonat deja atacuri aeriene în iunie anul trecut, a ameninţat în repetate rânduri Teheranul cu o intervenţie militară dacă negocierile în curs nu duc la un acord privind programul nuclear iranian.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri