Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, miercuri, de la ora 18:00, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, o seară literară dedicată scriitoarei şi poetei Riri Manor.
Potrivit unui comunicat al ICR Tel Aviv, transmis, luni, AGERPRES, autoarea va vorbi despre parcursul său literar şi despre experienţa unui creator care a cunoscut consacrarea la maturitate, după o îndelungată carieră în medicina de vârf, şi va lectura din cele mai recente scrieri ale sale, prezentate recent şi la Bucureşti.
Programul serii, care va avea loc la sediul ICR de la Tel Aviv, va fi completat de un dialog cu Dan Romaşcanu, care va aborda perspectivele narative, relaţia dintre memorie şi scriitură şi locul operei lui Riri Manor în contextul literar româno-israelian, şi cu Dina Azriel, care va analiza structura poetică şi sensibilitatea stilistică a creaţiei sale.
Discuţiile vor fi urmate de o sesiune de dialog cu publicul, menită să încurajeze schimbul de idei, interpretări şi reflecţii personale asupra identităţii şi actului de creaţie, se precizează în comunicat.
Conform ICR, evenimentul se înscrie printre momentele centrale ale calendarului de diplomaţie publică şi culturală românească din anul 2026.
Riri Sylvia Manor, scriitoare şi poetă de expresie română, este laureată a numeroase premii literare atât în România, cât şi în Israel. Opera sa este apreciată pentru forţa memorialistică, rigoarea poetică şi capacitatea de a transforma experienţele personale în literatură de mare fineţe. Vocea sa se afirmă într-un spaţiu intercultural fertil, aducând în prim-plan teme precum memoria, identitatea, prigoana, exilul, apartenenţa şi reinventarea de sine.
Seria de manifestări organizate de ICR de la Tel Aviv pentru a marca Ziua Culturii Naţionale va mai include un concert de muzică de cameră care aduce în prim-plan patrimoniul vocal şi instrumental românesc şi dialogul său cu spaţiul cultural israelian, manifestare ce va avea loc în data de 31 ianuarie, la Conservatorul din Tel Aviv.






























Comentează