Lansarea celui mai recent roman al lui Yann Moix, un scriitor francez obişnuit cu controversele, a declanşat o polemică familială şi literară în Franţa, informează marţi AFP preluat de agerpres.
În romanul ''Orleans'', disponibil începând de miercuri în librăriile din Franţa, scriitorul vorbeşte despre perioada copilăria şi susţine că a fost abuzat fizic de părinţii săi. ''Este doar o fabulaţie'', răspunde tată autorului, Jose.
''Orleans'', publicat la editura Grasset, cea de-a 17-a carte a scriitorului recompensat cu premiul Renaudot în 2013, este prezentat de autorul său, în vârstă de 51 de ani, ca un ''roman al umilinţei''. Scriitorul îşi istoriseşte copilăria nefericită din perioada grădiniţei până la finalul liceului.
Romanul este alcătuit din două părţi: ''Interior'' - dedicată prezentării infernului familial şi ''Exterior'' - în care rememorează anii de şcoală, alături de prieteni şi de primele legături sentimentale.
Prima parte este o istorisire terifiantă a copilăriei, din care cititorul află că mama tânărului Yann Moix îl privea cu ''ură şi dispreţ''. Autorul îşi descrie mama ca având intenţii criminale: ''Lupta fără oprire cu ideea de a mă îneca în apa cu spumă din cada de baie sau de a mă sufoca sub perna micului meu pat'', scrie romancierul.
Urmează povestiri şi mai teribile, iar scriitorul nu ascunde niciuna dintre corecţiile pe care i le ar fi aplicat părinţii, în special tatăl, portretizat drept un tiran nemilos care chinuie copii. Yann Moix rememorează incidente precum: conţinutul unui coş de gunoi aruncat asupra lui, lovituri aplicate cu un prelungitor electric, capul vârât în vasul de toaletă.
Scriitorul a evocat aceste întâmplări teribile din copilărie şi în romanul ''Pantheon'' (2006).
Tatăl scriitorului, un fost fizioterapeut în vârstă de 75 de ani, a negat categoric amintirile fiului său. ''Fiul nostru nu a fost niciodată bătut'', a afirmat José Moix într-un interviu acordat cotidianului La République du Centre.
"Noţiunea de copil bătut s-a modificat din anii 1970-80 până astăzi. În zilele noastre, o singură palmă la fese este foarte rău percepută. Poate avea consecinţe serioase", recunoaşte totuşi Jose Moix.
Acesta precizează că i-ar fi aplicat o corecţie fiului său ''atunci când Yann a încercat să-şi arunce fratele pe fereastră de la primul etaj (...) sau când l-a pus pe Alexandre (fratele său) cu capul în vasul de toaletă şi a tras apa''.
''Nu neg, a mai luat bătaie, dar era un adolescent dificil. Şi poată că, pe de altă parte, dacă aş fi fost mai puţin sever, n-ar fi ajuns unde este astăzi, având în vedere anturajul pe care îl frecventa în acea perioadă'', a adăugat Jose Moix.
Tot ceea ce povesteşte în carte sunt ''doar pure fabulaţii'', a mai spus tatăl scriitorului.
Scriitorul Yann Moix stârneşte controverse cu un roman în care îşi acuză părinţii de abuzuri fizice
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

13
Scriitorul Viorel Boldiş vrea să meargă la copiii din sate cu furgonul ''BiblioTheCar-ul''
13

41
Donald Trump a aplaudat survolul improvizat a două elicoptere deasupra conacului lui Kid Rock: „Sunt sigur că s-au distrat bine”
41

33
Artemis 2: Probleme de comunicaţii pentru echipajul misiunii imediat după lansare
33

10
Papa Leon al XIV-lea conduce ceremonia religioasă din Joia Mare
10

12
Misiunea Artemis II în jurul Lunii - Ce se va întâmpla în următoarele 10 zile?
12

9
"La Vénus électrique", de Pierre Salvadori, va deschide Festivalul Internaţional de Film de la Cannes
9

10
JD Vance a anunţat că lansează o nouă carte de memorii despre convertirea sa la catolicism
10

10
Expoziţia „Maria: Regina artistă. Un dialog pe teme florale”, deschisă la Casa Regelui Charles din Viscri
10

2.298
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.298

67
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
67

34
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
34

23
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
23

1.919
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.919















Comentează